Vizita pastorală a PS Cornel Damian la Brăila
27.11.2015, București (Catholica) - Comunitatea romano-catolică din Brăila l-a primit pe Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, care și-a început vizita pastorală vineri, 20 noiembrie 2015, însoțit fiind de către pr. Francisc Ungureanu, Vicar episcopal pentru cler și vocații, postulator al cauzei de canonizare a Fericitului Vladimir Ghika și secretar general al Conferinței Episcopilor Catolici din România. La Sfânta Liturghie de seară au venit ca să-l vadă și să-l asculte mulți credincioși. Ziua de sâmbătă a început la Școala Ecaterina Teodoroiu, cu ora de religie a elevilor care o frecventează, de această dată adunați cu toții, din toate clasele, aflăm de pe Angelus.Com.ro.
La ora 11, în prezența unui mare număr de credincioși, a primarului Brăilei, Aurel Simionescu, și a viceprimarului Doinița Ciocan, Preasfințitul Cornel a sfințit capela renovată și redecorată din cimitirul catolic. Decorațiunile interioare și picturile din capelă au fost realizate de către pr. Maricel Bulai, vicar parohial în Brăila. După-amiază Episcopul a vizitat micuța comunitate catolică din satul Țepeș Vodă, comuna Movila Miresii, filială a parohiei Brăila. După Sfânta Liturghie, Excelența Sa a avut un dialog cu credincioșii, foarte bucuroși să-l aibă oaspete din nou, după ce în urmă cu zece ani le sfințise biserica.
Duminică, la prima Liturghie a zilei, Episcopul a stat la dispoziția credincioșilor care au dorit să se mărturisească, apoi a prezidat Liturghia parohială la sfârșitul căreia le-a vorbit credincioșilor despre importanța trăirii comuniunii la nivel parohial, diecezan și universal, despre provocările și uneori capcanele lumii în care trăim și în fața căreia trebuie să ne păstrăm identitatea creștină și catolică. Credincioșii care au dorit au putut pune întrebări. Fiind sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului, o mare parte a după-amiezii a fost dedicată Adorației Euharistice, a cărei ultimă parte a fost animată de către tineri. A urmat Liturghia de seară, prezidată tot de către Excelența Sa, la sfârșitul căreia le-a spus tinerilor că ei, fiind viitorul Bisericii, trebuie să-și cunoască și să-și trăiască credința, supusă atâtor pericole în zilele noastre.
Luni, Episcopul le-a vizitat pe surorile din cele două congregații prezente în Brăila. La ora 6.30 a celebrat Sfânta Liturghie la comunitatea surorilor Clarise Franciscane Misionare ale Preasfântului Sacrament, iar seara la surorile Congregatio Jesu. În timpul Sfintei Liturghii din biserica parohială, a fost din nou disponibil în confesional pentru a împărtăși penitenților milostivirea divină, iar după Liturghie a fost disponibil pentru a-i primi pe credincioșii care doreau să-l întâlnească în particular. În aceeași zi, a făcut o vizită la Primăria Municipiului, unde a fost primit cu multă amabilitate de către primarul Aurel Simionescu, apoi a vizitat Catedrala mitropolitană a creștinilor ortodocși de rit vechi (lipoveni), iar în restul zilei a trecut în revistă registrele parohiale, principalele elemente ale inventarului din biserică, a verificat dacă acestea corespund cerințelor normelor liturgice, dinamica vieții parohiale și alte asemenea aspecte.
Preasfințitul a rămas plăcut surprins de prezența numeroasă a credincioșilor la Liturghia de marți dimineață, pe care a prezidat-o și a încheiat-o cu devoțiunea către Sf. Anton de Padova. Ultima acțiune a vizitei pastorale a constat în vizitarea la domiciliu a unor persoane sau familii cu diferite dificultăți, Episcopul aducând, prin cuvintele de mângâiere și încurajare și prin rugăciunea făcută împreună, încredere, speranță și un licăr de bucurie în ochii persoanelor suferinde.



