Un Institut Universitar focolarin va funcţiona din toamnă
25.01.2008, Loppiano (Catholica) - Mişcarea Focolară doreşte să aducă o contribuţie unică la cultura unităţii: Institutul Universitar Sophia, ce urmează să fie deschis în această toamnă. Începând cu anul academic 2008-2009, institutul va oferi doi ani de masterat în fundamentele şi perspectivele unei culturi a unităţii. Se intenţionează ca în timp să se poată obţine de aici şi un doctorat la aceeaşi disciplină. Chiara Lubich, fondatoarea şi preşedintele acestei mişcării laice, a conceput ideea universităţii, pe care a început apoi să o promoveze cu un grup internaţional de profesori. Institutul, înfiinţat prin decret pontifical la 7 decembrie 2007, va funcţiona în oraşul focolarin Loppiano, de lângă Florenţa. Piero Coda, profesor de teologie sistematică la Universitatea Pontificală Laterana din Roma şi preşedinte al Asociaţiei Teologice Italiene, este preşedintele noului institut.
Cardinalul Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, a semnat decretul. Într-o scrisoare către Chiara, el subliniază noutatea institutului, „care se naşte din rădăcinile spiritualităţii unităţii şi din bogăţia de experienţe a mişcării”. Prelatul a transmis urările sale de bine „pentru acest important proiect, bine fixat în tradiţia academică, dar în acelaşi timp curajos şi privind spre viitor”. La o întâlnire din 15 ianuarie cu preoţii Mişcării Focolare la Centrul Mariapolis de la Castel Gandolfo, secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, a definit institutul ca „un dar pentru Biserică şi pentru societatea timpului nostru”, subliniind că obiectivul lui principal este comuniunea, urmărindu-se formarea de lideri care să influenţeze lumea politică, economică, a ştiinţei şi filozofiei.
Un purtător de cuvânt al Mişcării Focolare, Carla Cotignoli, a declarat pentru Zenit: „de la început [Chiara Lubich] a avut intuiţia că din carisma ei va apare o nouă învăţătură, iar acum îşi vede visul împlinit. A lucrat din greu în ultimul an să promoveze acest institut.” Cotignoli a mai explicat faptul că institutul va cristaliza legătura dintre „viaţă şi gândire” şi din acest motiv s-a născut la Loppiano, un loc unde membrii Mişcării trăiesc şi muncesc în comunitate. Loppiano „este o schiţă a unei noi societăţi şi era natural ca institutul să înceapă aici”.
Primul an de master se va concentra pe teologie, filosofie, ştiinţele vieţii sociale şi raţionalitatea logico-ştiinţifică. În al doilea an studenţii vor putea să aleagă între cursurile filosofico-teologice şi cele politico-economice. O declaraţie de presă a focolarilor explică faptul că institutul va fi „un laborator academic de formare, studiu şi cercetare cu o puternică structură relaţională la lumina Evangheliei – o ocazie inovatoare pentru creşterea umană şi culturală”. Declaraţia mai adaugă că instituţia va reuni „studiul şi experienţa unei comunităţi de viaţă şi gândire, în care relaţiile dintre persoane se află la baza relaţiilor dintre discipline”. Studiile, cercetările şi cursurile vor urmări să creeze un dialog continuu între profesori şi studenţi. Obiectivul institutului este să formeze lideri care „să fie pregătiţi să confrunte complexitatea lumii de astăzi cu abilitate intelectuală şi cu competenţă interdisciplinară, interculturală şi relaţională”.
