Anunțuri din Dieceza de Oradea
09.12.2015, Oradea (Catholica) - 1. Seară de veghe în Catedrala romano-catolică din Oradea
Vineri, 11 decembrie 2015, orele 18.00 în Catedrala romano-catolică de Oradea va avea loc Adorația Sfântului Sacrament, urmată la orele 20.00 de o sfântă liturghie dedicată Maicii Domnului, ocazionată de comemorarea apariției Sfintei Fecioare Maria de la Fatima în anul 1917. Celebrantul principal al liturghiei va fi Pr. Barta Szabolcs CM, călugăr lazarist.
2. Deschiderea Anului Sfânt și în Catedrala romano-catolică de Oradea
În data de 8 decembrie 2015, Solemnitatea „Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria” Papa Francisc a deschis la Roma Anul Sfânt al Milostivirii rânduind totodată în bula papală intitulată Misericordiae Vultus, ca în următoare duminică, și în Catedralele episcopale să se celebreze acest moment. Astfel, în Episcopia Romano-Catolică de Oradea Anul Sfânt va fi inaugurat duminică, 13 decembrie 2015, orele 16.00 prin celebrarea unei sfinte liturghii pontificale și deschiderea Porții Sfinte a Milostivirii în Catedrala episcopală. Deschiderea porții sfinte în afara orașului Roma, are un caracter cu totul special, fiind pentru prima dată când și în orașul nostru credincioșii pot păși pragul Porții Sfinte, ca simbol al reconcilierii și acceptării harului lui Dumnezeu oferit cu generozitate tuturor oamenilor. Celebrantul principal al sfintei liturghii va fi Excelența Sa Piero Marini, arhiepiscop, maestru de ceremonii al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, care cu o zi mai devreme participă la o celebrare asemănătoare în Catedrala greco-catolică din Oradea. .
3. Concert de Crăciun în Catedrala Romano-Catolică Oradea
La data de 13 decembrie 2015, cea de a treia duminică de advent, la orele 19.00 în Catedrala Romano-Catolică Oradea va avea loc concertul tradițional de Crăciun organizat de Episcopia Romano-Catolică Oradea în colaborare cu celelalte comunități creștine din oraș.
4. Adorația Euharistică perpetuă la Santău
Conform tradiției Adorației Euharistice perpetue reactivată în Dieceza de Oradea, credincioșii din Santău și împrejurimi sunt invitați în cea de a doua duminică a lunii decembrie, la 13 decembrie 2015 să participe la Adorația Euharistică organizată în biserica lor.
Secretariatul
Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
tel. 0259-411180
