Deschiderea Porților Sfinte în țările marcate de război
11.12.2015, Roma (Catholica) - Chiar și în țările marcate de război se deschid Porțile Sfinte ale Milostivirii: porți mici și simbolice, care atestă prezența și viața comunităților creștine la fel de restrânse și de multe ori persecutate. Este nevoie de milostivire în locurile în care pacea și conviețuirea par a fi doar un miraj. În martirizata Siria, pe 13 decembrie 2015, concomitent cu deschiderea Porții Sfinte a Bazilicii San Giovanni in Laterano din Roma, de către Papa Francisc, vor fi deschise trei Porți Sfinte, una în marcatul oraș Alep, aflat de trei ani în centrul bombardamentelor și atentatelor rebelilor și milițienilor statului islamic. Poarta Sfântă de la Alep se află în parohia Sf. Francisc, din cartierul Aziziyeh, lovită la sfârșitul lunii octombrie de o grenadă. Alte două Porți Sfinte ale Milostivirii vor fi deschise la Damasc și Latakia, citim pe situl Radio Vatican.
Comunitatea catolică irakiană se pregătește și ea pentru a sărbători Jubileul extraordinar al Milostivirii, chiar dacă este strămutată în propria sa țară. În Mosul, teroriștii Daesh au șters o prezență autentică de peste 1000 de ani, minoritatea creștină având acum mai puțin de jumătate de milion de credincioși, comparativ cu un milion și jumătate câți erau înainte de invazia americană a Irakului din 2003. Mulți creștini care nu au fugit din țară se află în prezent în apropiere de Ierbil, capitala Kurdistanului irakian, considerată o zonă mai sigură, mai ales în suburbia creștină Ankawa. Aici, pe 13 decembrie, Arhiepiscopul caldeean Bashar Matti Warda va deschide Poarta Sfântă în Catedrala Sf. Iosif, concomitent cu Episcopul Romei.
La Ankawa se află și un „Cort Sfânt”, situat în taberele de refugiați, pe care comunitățile de transfugi au dorit să îl treacă ca simbol al situației în care se află. O Poartă Sfântă va fi deschisă și în satul Enishke, situat între munții Zakho și Dohuk, din nordul extrem al Kurdistanului irakian. Aici, la cererea pr. paroh Samir Yousif, s-a aflat secretarul general al Conferinței Episcopale Italiene, Mons. Nunzio Galantino, în misiune de solidaritate în Kurdistan, pentru a deschide Anul Jubiliar în prezența liderilor comunității kurde Yazidi. În Bagdad, Poarta Sfântă se va deschide în schimb pe 19 decembrie, de către Patriarhul Mar Sako, în prima Catedrală din țară, cu hramul Sf. Fecioară Îndurerată.
În Libia, o altă țară divizată și asaltată de conflicte sângeroase, Poarta Sfântă este deschisă pe 11 decembrie, în Catedrala Sf. Francisc din Tripoli, de către Vicarul George Bugeja. În seara aceleași zile are loc o celebrare ecumenică cu reprezentanții diferitelor confesiuni creștine, reuniți pentru a se ruga împreună pentru pace și reconciliere. Situația de violență și tensiune din țară a forțat mulți muncitori străini, ca filipinezii, care alcătuiesc comunitatea creștină locală, să plece din țară. Decizia de a sărbători într-o zi de vineri, o zi de odihnă pentru țările islamice, a fost luată tocmai pentru a permite lucrătorilor rămași să fie prezenți. Cu toate acestea, în orașul Benghazi, spre exemplu, nu va fi nicio sărbătoare, datorită situației delicate din teritoriu.
În teritoriile încă nepacificate din estul Ucrainei, Donbass și Kharkiv, în care conflictul a provocat până în prezent 1.129 de morți, 3.442 de răniți și peste 700.000 de transfugi, Poarta Anului Sfânt se va deschide la Catedrala din Kharkiv și co-Catedrala din Zaporizhya, pe 13 decembrie 2015. Porțile jubiliare vor rămâne însă închise în bisericile Republicilor populare autoproclamate Donetsk și Luhansk, dar se vor deschide pe 13 decembrie și în apropiere de Crimeea, regiunea ucraineană anexată Rusiei în 2014, după un referendum în litigiu. Este vorba de Catedrala din Odessa, co-Catedrala din Simferopol și bisericile din Bilgorod-Dniestrovski, Balta, Kirovograd, Nikolaiv și Herson.
Poarta Sfântă va fi deschisă și în Tunisia, pe 13 decembrie 2015, într-o capitală care rămâne în stare de asediu, după atacurile recente din Tunis. Este vorba de Poarta Catedralei Sf. Vincențiu de Paul. Potrivit Arhiepiscopului Ilario Antoniazzi, aici nu va fi deschisă poarta principală a lăcașului de cult, ci una secundară, situată spre curtea interioară, pentru ca această celebrare să nu fie văzută ca formă de prozelitism. La eveniment sunt așteptați sute de credincioși, dintre care „majoritatea sunt străini, studenți sub-saharieni în special, foarte activi în viața pastorală”.
În Gaza, Poarta Sfântă va fi deschisă în 20 decembrie în mica parohie Sf. Familie, unde Patriarhul latin al Ierusalimului, Fouad Twal, va trece prin ea, urmat de nici mai mult nici mai puțin de 200 de creștini, îndrumați de preotul paroh, pr. Mario da Silva. În capitala Bosniei-Herțegovina, unde sunt încă vizibile semnele războiului din anii ’90, Cardinalul Vinko Puljic va deschide pe 13 decembrie Poarta Sfântă a Catedralei Preasfânta Inimă a lui Isus, aflată în apropierea cartierului musulman Baščaršija, a Catedralei ortodoxe și a sinagogii.
