Episcopii africani despre trăirea Jubileului Milostivirii
12.12.2015, Betleem (Catholica) - Jubileul Milostivirii este un timp în care suntem chemați să mergem la ceilalți, ca „misionari ai milostivirii lui Dumnezeu”, au explicat Episcopii sud-africani într-o conferință de presă de marți. Ei au citat cuvintele Papei Francisc din bula de convocare a Jubileului: „Isus Cristos este chipul milostivirii Tatălui”. „Milostivirea este revărsată în inimile noastre de Duhul Sfânt”, continuă Episcopii în pastorala care are ca dată de publicate 8 decembrie. „Așa după cum Dumnezeu este milostiv, și noi suntem chemați să fim milostivi cu semenii.”
Conferința Episcopală Sud-Africană îi include pe Episcopii din Botswana, Africa de Sud și Swaziland. Scrisoarea lor pastorală pentru Jubileul Milostivirii îl are ca autor pe Episcopul Jan de Groef de Betleem. Scrisoarea îi încurajează pe catolici să pună Sacramentul Spovezii în centrul Anului Milostivirii. Ei trebuie să celebreze Spovada, nu să facă Spovada, căci este „o întâlnire fericită cu Domnul, plin de milostivire și de compasiune”. Episcopii îi încurajează de asemenea pe credincioși să fie „misionari ai milostivirii”, iar perioada Jubileului să fie „un timp de înnoire pentru toți”, marcat de o deschidere specială față de catolicii nepracticanți.
Episcopii invită la rugăciune personală, studiu biblic și la alte întâlniri care pot să ajute la o reflecție asupra parabolelor ce vorbesc despre milostivirea lui Dumnezeu. „Fiind umpluți de iubirea și milostivirea lui Dumnezeu, vom fi stimulați să mergem înspre ceilalți prin practicarea faptelor de milostenie trupească și spirituală”, spun Episcopii. „Papa Francisc ne invită să redescoperim faptele de milostivire trupească. El ne îndeamnă să nu uităm nici de faptele de milostivire sufletească.”
Și Episcopii africani au profitat să își desemneze Porți Sfinte. Astfel, pentru Dieceza africană de Betleem, Poarta Sfântă a fost fixată la Sanctuarul marian din Theseng. Papa Francisc a deschis Poarta Sfântă în Catedrala din Bangui, Republica Centrafricană, la vizita sa din noiembrie.
