Deschiderea Porții Sfinte și a Anului Milostivirii în Dieceza de Timișoara
20.12.2015, Timișoara (Catholica) - Duminică, 13 decembrie 2015, în cea de-a treia duminică a Adventului, Excelența Sa dr. h.c. Martin Roos, Episcop de Timișoara, a deschis în cadrul Sfintei Liturghii de seară, în Domul din Timișoara, Catedrala romano-catolică, Poarta Sfântă și Anul Milostivirii. În spiritul Anului Milostivirii și în ascultarea îndemnurilor Sfântului Părinte Papa, Episcopul locului a deschis intrarea principală, monumentală, a Domului din Timișoara, destinându-i rolul de Poartă Sfântă în Dieceza de Timișoara. Principala biserică a episcopiei este centrul și mama bisericilor romano-catolice din cuprinsul Banatului și județului Arad, fiind totodată țelul pelerinajului la Dom, din fiecare a doua sâmbătă de după Sfintele Paști, când se comemorează aniversarea consacrării Catedralei diecezane (24 aprilie 1803).
Sfânta Liturghie de deschidere a Anului Milostivirii a fost precedată de ritualul deschiderii Porții Sfinte. Astfel, credincioșii, strânși cu toții, la orele 18.00, în fața Domului, împreună cu Episcopul, Capitlul Catedral și preoții sosiți cu această ocazie, s-au rugat în fața porților închise ale lăcașului. După ce Episcopul a bătut de trei ori cu cârja episcopală (baculum), porțile s-au deschis, făcându-se intrarea solemnă în Dom cu Evangheliarul (purtat de cel mai tânăr dintre canonici) și cu Episcopul, urmat de canonici, preoți, asistență și credincioși.
Sfânta Liturghie a continuat în mod obișnuit în Dom, Episcopul salutând poporul și oferind Jertfa Sfântă în deschiderea acestui extraordinar an, proclamat de Sfântul Părinte Papa Francisc. După ce a vestit în mod solemn Sfânta Evanghelie, pr. Nikola Lauš, canonic catedral și director al cancelariei episcopale, a rostit și predica. În cuvântul său, vorbitorul a explicat numeroșilor credincioși prezenți, țelul acestui an extraordinar proclamat de Suveranul Pontif, dar mai ales ceea ce suntem noi, creștinii, chemați să facem și să experimentăm în cursul acestui an. Au concelebrat, alături de păstorul diecezei, membrii Capitlului Catedral, preoți din Timișoara, Arad și din cuprinsul Diecezei. Numeroșilor credincioși li s-au adăugat și membrele diferitelor congregații și ordine călugărești feminine prezente în orașul Timișoara.
La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul a adresat, la rândul său, pe scurt, credincioșilor prezenți câteva gânduri și dorințe în sensul și spiritul Anului Milostivirii, oferind tuturora, în încheiere binecuvântarea sa. Partea muzicală a celebrării a fost asigurată de corul „Exultate” al Domului din Timișoara, condus de Róbert Bajkai-Fábián. (text: Claudiu Călin; foto: Maria Neagu)



