Pr. Maurizio Compiani: Spovada – Sacrament al milostivirii
19.01.2016, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea „Spovada – Sacrament al milostivirii”, redactată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Cateheză”, formatul 14×20 cm, are 94 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.
Convocând un Jubileu extraordinar care are în centrul său milostivirea lui Dumnezeu, Papa Francisc a voit să-l caracterizeze ca „o nouă etapă a drumului Bisericii în misiunea sa de a duce la fiecare persoană evanghelia milostivirii”. Apoi a adăugat: „Sunt convins că toată Biserica va putea găsi în acest Jubileu bucuria pentru a redescoperi și a face rodnică milostivirea lui Dumnezeu, cu care suntem chemați să dăm consolare fiecărui bărbat și fiecărei femei din timpul nostru”, citim în materialul scris de Arhiepiscopul Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical, apărut în traducere pe EdituraSapientia.ro.
Încercând să se ofere o contribuție ca răspuns la aceste așteptări și reafirmând că „Evanghelia este, în Isus Cristos, revelare a milostivirii lui Dumnezeu față de păcătoși” (CBC 1846), în acest volum sunt oferite câteva reflecții pentru a înțelege mai bine Sacramentul Spovezii, Sacramentul celor care în Cristos experimentează iubirea milostivă a lui Dumnezeu. În primele patru capitole linia este biblică: argumentarea se desfășoară prin patru texte, unul din fiecare Evanghelie, în care temele milostivirii, iertării păcatelor și convertirii sunt puse de Isus în centrul învățăturii și activității Sale. În schimb, în capitolele următoare prevalează reflecția mai sistematică și pastorală pentru a favoriza o înțelegere mai coerentă a Sacramentului.
Este destul de obișnuită astăzi constatarea unei depărtări răspândite de practica Spovezii. Motivele au fost evidențiate de mai multe ori: de la negarea utilității sale la convingerea că iertarea este o chestiune pur privată între propria conștiință și Dumnezeu. Există și unii care simt o greutate în a mărturisi propriile păcate în fața unui preot, în timp ce alții se plâng de dezamăgirea lor când constată slaba disponibilitate de preoți și de duhovnici bine pregătiți. Probabil trebuie recunoscut că dificultatea în a se apropia de Sacramentul Spovezii este și oglindă a dificultății de a repune credința în Dumnezeu și, mai ales, în milostivirea Sa.
Acest Jubileu va putea fi un moment privilegiat pentru a propune din nou, ca o temă centrală a pastorației, Sacramentul Reconcilierii, în așa fel încât să se perceapă frumusețea și eficacitatea sa. Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări este profund recunoscător pr. Maurizio Compiani, care, cu competență și sensibilitate pastorală, s-a dedicat redactării acestor pagini. Se dorește ca lectura și reflecția asupra acestui instrument pastoral să poată ajuta la perceperea bucuriei lui Dumnezeu în a ierta și a forței milostivirii ca semn al apropierii și duioșiei Sale.

