Papa Francisc: rugăciunea este cea mai bună armă
08.02.2016, Vatican (Catholica) - „A fost un slujitor al milostivirii. A fost așa tot timpul, practicând, uneori până la epuizare, apostolatul ascultării.” Cu aceste cuvinte l-a descris Sfântul Părinte pe Padre Pio de Pietrelcina la audiența jubiliară de sâmbătă dimineață, adresându-se grupurilor de rugăciune Padre Pio, lucrătorilor de la Casa de Alinare a Suferințelor din San Giovanni Rotondo, fondat de Padre Pio, și credincioșilor Diecezei de Manfredonia-Vieste-San Giovanni Rotondo. Vineri după-masa a avut loc o procesiune de aducere a relicvelor Sf. Pio și ale Sf. Leopold Mandic în Bazilica San Pietro, unde vor rămâne până pe 11 februarie.
Pontiful a descris rugăciunea ca „adevărată misiune” și a amintit că sfântul definea grupurile de rugăciune ca „pepiniere de credință, focare de iubire”. „Părintele Pius a spus că rugăciunea este o forță care mișcă lumea. Rugăciunea este o forță care mișcă lumea! Dar noi credem aceasta? Așa este. Încercați! […] Rugăciunea nu este o practică bună pentru a ne pune un pic de pace în inimă; și nici nu este un mijloc evlavios pentru a dobândi de la Dumnezeu ceea ce ne folosește. Dacă ar fi așa, ar fi mișcată de un egoism subtil: eu mă rog pentru a mă simți bine, ca și cum aș lua o aspirină. Nu, nu este așa. Rugăciunea este un alt lucru, este un alt lucru. În schimb, rugăciunea este o faptă de milostenie sufletească, ce vrea să ducă totul la inima lui Dumnezeu.”
„Rugăciunea, cum îi plăcea părintelui Pius să spună, este ‘cea mai bună armă pe care o avem, o cheie care deschide inima lui Dumnezeu’. O cheie care deschide inima lui Dumnezeu: este o cheie ușoară. Inima lui Dumnezeu nu este un ‘blindat’ cu atâtea mijloace de siguranță. Tu poți să o deschizi cu o cheie obișnuită, cu rugăciunea. Pentru că are o inimă de iubire, o inimă de tată. Este cea mai mare forță a Bisericii, pe care nu trebuie să o lăsăm niciodată, pentru că Biserica aduce rod dacă face ca Sfânta Fecioară Maria și apostolii, care erau ‘stăruitori și uniți în rugăciune’, când îl așteptau pe Duhul Sfânt. Stăruitori și uniți în rugăciune.”
Papa le-a mulțumit grupurilor de rugăciune pentru angajare, încurajându-i să fie „centrale de milostivire”. A mai spus că Padre Pio a dorit Casa de Alinare a Suferinței nu doar ca un spital excelent, ci ca un „templu al științei și rugăciunii”, amintind apoi cuvintele Papei Benedict al XVI-lea, din enciclica Deus caritas est: „Ființele umane au nevoie mereu de ceva în plus decât o îngrijire numai tehnic corectă. Au nevoie de umanitate. Au nevoie de atenția inimii.” Vindecarea bolii înseamnă mai ales a te îngriji de pacient. „Se poate întâmpla ca, în timp ce se tratează rănile trupului, să se agraveze rănile sufletului, care sunt mai lent și adesea mai greu de vindecat. […] Atâția oameni au nevoie, atâția bolnavi, ca să li se spună cuvinte, ca să li se dea mângâieri, ca să li se dea forță pentru a duce înainte boala sau pentru a merge în întâmpinarea Domnului. Au nevoie ca să fie ajutați să se încreadă în Domnul.”
La final Pontiful a mulțumit: „Sunt atât de recunoscător vouă și celor care îi slujesc pe bolnavi cu competență, iubire și credință vie. Să cerem harul de a recunoaște prezența lui Cristos în persoanele bolnave și în cei care suferă; cum repeta părintele Pius, ‘bolnavul este Isus’. Bolnavul este Isus. […] Toți împreună să ne rugăm, să batem la ușa inimii lui Dumnezeu care este Tată al milostivirii: [a urmat rugăciunea Tatăl nostru…] Și noi nu suntem o Biserică orfană: avem o mamă. Să o rugăm pe mama noastră, să o rugăm pe mama noastră: [a urmat rugăciunea Bucură-te Marie…].”
Legături
Imagini
