Jubileul Bolnavului și al Personalului sanitar în Eparhia de Cluj-Gherla
15.02.2016, Cluj (Catholica) - Joi, 11 februarie 2016, zi în care întreaga Biserică Catolică a sărbătorit Ziua Bolnavului, cu tema „A ne încrede în Isus milostiv, ca Maria”, PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a celebrat Sfânta Liturghie într-o capelă din spital. Au concelebrat pr. vicar Ioan Mătieș, pr. protopop Cristian Sabău și preoții din spitalele clujene. Cu acest prilej, Episcopul de Cluj-Gherla a binecuvântat capela Sf. Nicolae, din Clinica Medicală III – Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca, după ce pr. capelan Sorin Axente Popa a încheiat lucrările de renovare.
Adresându-se medicilor, cadrelor medicale și bolnavilor care au venit să asiste la celebrare, Preasfinția Sa le-a vorbit despre importanța prezenței Domnului în mijlocul lor, fiindcă „Cristos este lucrător prin puterea Spiritului Sfânt! De aceea, mulțumim lui Dumnezeu pentru că putem binecuvânta această capelă, aici, într-un loc în care suferința cu caritatea se îmbină.” Atât în 11 februarie, cât și duminică, 14 februarie, celebrarea la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla a Zilei Bolnavului și a Personalului sanitar, au fost vizitați bolnavii din spitale. S-au făcut vizite la Clinica Medicală III, Spitalul de Psihiatrie, Ergoterapie, Cluj-Napoca, și la Spitalul Municipal din Dej.
Duminică, 14 februarie, în Catedrala Schimbarea la Față din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost celebrată în prezența invitaților, medici, personal sanitar, bolnavi și persoane care poartă de grijă bolnavilor, asociații și organizații caritabile din Biserică. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Magnificat” al Catedralei. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa s-a referit și la Mesajul Sfântului Părinte cu ocazia Zilei Bolnavului, în care ne invită să medităm fragmentul evanghelic cu Nunta din Cana Galileii. „Reflecția Sfântului Părinte în acest mesaj, despre această minune din Cana Galileii la intervenția Mariei, Mama Milostivirii, se înscrie perfect în conturul temei Anului Milostivirii. Pentru că boala, suferința, ne pun semne de întrebare asupra vieții și a morții și adesea suntem tentați să ne răzvrătim, mai ales în cazul bolii, al suferinței: ‘De ce eu, de ce mie, de ce acum?'”
„Sunt întrebări care nu au un răspuns direct”, a continuat Episcopul. „Suferința, luată în sine, nu are sens, dar suferința poate fi și o cale dacă o trăim cu credință. Credința nu întotdeauna vindecă boala, nu oprește suferința. Credința, însă, poate să ne arate cheia care ne conduce pe cale, pentru a-l regăsi pe Cel care poartă Crucea alături de noi. Este o cale pentru a da un sens suferinței, a o face utilă, a nu cădea în disperare sau descurajare… Consider că este foarte important ca, atât bolnavii cât și medicii, în situația de luptă pentru viață, să se pună în slujba lui Isus urmând îndemnul Mariei: ‘Faceți ceea ce vă va spune El’, să fie cu adevărat la dispoziția voinței Lui”.
„Putem aduce în lume acea rază de bucurie acelor persoane care nu cunosc zâmbetul. Aici este rolul nostru spiritual, al creștinilor, și Anul Milostivirii își deschide porțile pentru ca noi, creștinii, să putem aplica ceea ce cunoaștem, faptele milei trupești, faptele milei sufletești, bine știind că, de fapt, nu bolnavii au nevoie de medici, nu săracii au nevoie de bogați, nu cei lipsiți și marginalizați de cei care fac caritate, ci noi avem nevoie de ei, deoarece criteriul judecății noastre finale este criteriul carității… Cristos se identifică cu cei care sunt înfometați, însetați, în închisoare, sau străini, goi, bolnavi. Atunci când am făcut un bine unuia dintre aceștia ne dobândim intrarea în fericirea veșnică, de aceea avem nevoie de ei, avem nevoie să îi căutăm noi, să nu așteptăm să vină ei să ne caute, să ne ceară.”
La finalul Sfintei Liturghii a vorbit, din partea Asociației Medicilor Catolici, prof. dr. Ștefan Ioan Florian, președintele Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj, președintele Societății Române de Neurochirurgie și directorul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca. „La nunta din Cana Galileii, Isus a transformat apa în vin oferind pilda miracolului pe care omul îl poate face în numele binelui prin puterea credinței. Fiecare din noi putem săvârși miracole atunci când avem credința și dorința de a face bine. O vorbă bună, o caldă mângâiere, aduce zâmbetul pe chipul chinuit de suferință… Putem reda speranța și chiar reda viața, putem cu un cuvânt schimba destine, putem educa prin pilda faptelor noastre și prin modelul pe care îl oferim noi în viața de zi cu zi.”
Ca organizator al evenimentului, pr. Ioan Mătieș, Vicar cu laicii, a mulțumit participanților la acest moment de rugăciune, reamintind că prin cei bolnavi, Cristos este prezent în familiile noastre, în comunitățile noastre și ne dă prilejul de a-l sluji prin ei. A mulțumit celor care împlinesc îndemnul la iubirea aproapelui și la caritate al Sfântului Părinte: familiile celor bolnavi, organizațiile de caritate, în mod special Asociația Medicilor Catolici, Fundația Familia Sfântă, Asociația Caritas eparhial – Cluj, Fundația „Credință și Lumină”, Centrul de zi „Sf. Maria”, toți cei care, ca asistenți sociali în diferite asociații, sunt alături de cei bolnavi, surorile care se ocupă de cei în suferință și, nu în ultimul rând, preoții care fac pastorație în peste 40 de secții de spitale de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla.
În încheiere, PS Florentin a adresat tuturor invitația de a trece prin Poarta Milostivirii cu ocazia celebrării Jubileului Bolnavului și al Personalului sanitar. S-au făcut rugăciunile jubiliare, Ierarhul de Cluj-Gherla a dat binecuvântarea pentru dobândirea indulgenței jubiliare, după care toți cei prezenți au trecut prin Poarta Milostivirii amplasată în Catedrală, apoi, revenind în fața altarului, au primit binecuvântarea arhierească și o imagine cu Bunul Samaritean.



