Pedeapsa cu moartea trebuie să fie un capitol la trecut
24.02.2016, Roma (Catholica) - La câteva zile după apelul Papei Francisc de a nu fi pusă în aplicare nici o condamnare la moarte pe durata Anului Milostivirii, Comunitatea Sant’Egidio din Roma a organizat un simpozion cu tema „Pentru o lume fără pedeapsa cu moartea”. Apelul Papei pentru suspendarea pedepsei capitale în toată lumea pe durata Anului Milostivirii a fost baza simpozionului, care a adunat reprezentanți și miniștri ai justiției din 30 de țări, printre care și miniștri din țări în care pedeapsa nu a fost încă abolită, citim pe situl Radio Vatican.
Din anul 1786, când Marele Ducat al Toscanei a abolit pedeapsa cu moartea, s-au făcut mulți pași către o lume fără această rană. La ultimul vot al ONU pentru moratoriul universal privind execuțiile capitale, 114 țări au votat în favoarea acestei decizii. Pe durata simpozionului s-a amintit că în viitorul apropiat, după Europa, Africa va fi următorul continent pe cuprinsul căruia această rană nu va mai exista.
Cardinalul Reinhard Marx, președintele Conferinței Episcopale Germane, a reamintit că pentru creștini milostivirea are chipul unui om condamnat la moarte care i-a iertat pe proprii călăi. Pentru a proteja umanitatea trebuie să apărăm societatea de setea de răzbunare. Justiția trebuie să fie legată de milostivire. A ucide în numele justiției trebuie să fie considerat un capitol al trecutului, nu al civilizației noastre.
Peter Huber, judecător al Curții Constituționale germane, a reamintit că Germania nazistă a „banalizat” pedeapsa cu moartea, aplicată în timpul regimului pentru o amplă cazuistică de infracțiuni. „Frica de moarte violează demnitatea umană pentru că nu răspunde unei exigențe de prevenție sau unui exemplu de educație, ci doar unei dorințe de răzbunare sau unei presupuse descurajări”, a spus judecătorul Huber. În aceste cazuri, ființa umană devine un obiect al politicii statale. Pedeapsa cu moartea înjosește așadar omul, îl reduce la un mijloc folosit în scop politic.
Președintele Comisiei pentru Afaceri Sociale a Camerei Deputaților din Italia, Mario Marazziti, a vorbit despre sentimentul rușinii în legătură cu pedeapsa cu moartea. Se folosesc cuvinte precum a face dreptate, nu a ucide, a executa, nu a omorî. Pe lângă să înțelegem ipocrizia termenilor folosiți, trebuie să vedem și capcanele terorii. Gruparea teroristă auto-intitulată „Statul islamic” dorește să paralizeze prin frică lumea occidentală. În această lume, în care moartea este transformată în spectacol, refuzarea ei este așadar o exigență a dreptății, un cuvânt al vieții.
Ministrul justiției din Cambogia, Ang Vong Vathana, a arătat că în țara sa pentru crime grave, printre care crimele de război și contra umanității, pedeapsa maximă poate fi închisoarea pe viață. Funcționarul cambogian a reamintit că în recentele procese deschise împotriva exponenților regimului „khmerilor roșii”, responsabil pentru moartea a mai bine de 2 milioane de persoane, nu au fost date sentințe de condamnare la moarte. Fiecare țară, a mai spus Ang Vong Vathana, trebuie să ia în considerare aplicarea amnistiei și abolirea pedepsei capitale.
