Papa Francisc: Niciodată nu este prea târziu pentru a ne converti
28.02.2016, Vatican (Catholica) - La tradiționala întâlnire cu credincioșii pentru rugăciunea Îngerul Domnului, Pontiful a pornit de la o paralelă între veștile triste amintite de Isus, din vremea lui, și știrile triste de astăzi. Comentând pericopa evanghelică a spus că suntem ca smochinul neroditor, păstrat pentru încă un an, un an de har. Redăm alocuțiunea Sfântului Părinte după traducerea pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi, din păcate, cronicile prezintă știri urâte: omucideri, accidente, catastrofe… În textul evanghelic de astăzi, Isus face aluzie la două fapte tragice care în acel timp au făcut mare vâlvă: o reprimare crudă făcută de soldații romani în interiorul templului; și prăbușirea turnului din Siloe, la Ierusalim, care a cauzat optsprezece victime (cf. Lc 13,1-5).
Isus cunoaște mentalitatea superstițioasă a ascultătorilor săi și știe că ei interpretează acel tip de evenimente în mod greșit. De fapt, ei cred că, dacă acei oameni au murit așa de sângeros, este semn că Dumnezeu i-a pedepsit pentru vreun păcate grav pe care l-au comis; ca și cum ar spune: „au meritat asta”. În schimb, faptul că au fost cruțați de nenorocire echivala cu a se simți „în ordine”. Ei „meritau asta”; eu sunt „în ordine”. Isus refuză clar această viziune, pentru că Dumnezeu nu permite tragediile pentru a pedepsi păcatele și afirmă că acele sărmane victime nu era deloc mai rele decât ceilalți. Mai degrabă, El invită să se scoată din aceste fapte dureroase un avertisment care îi privește pe toți, pentru că toți suntem păcătoși; de fapt, le spune celor care l-au interpelat: „Dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel” (v. 3).
Și astăzi, în fața anumitor nenorociri și evenimente triste, poate să ne vină ispita de „a descărca” responsabilitatea asupra victimelor, sau chiar asupra lui Dumnezeu însuși. Însă Evanghelia ne invită să reflectăm: ce idee despre Dumnezeu ne-am făcut? Chiar suntem convinși că Dumnezeu este așa, sau nu este mai curând o proiecția a noastră, un dumnezeu făcut „după chipul și asemănarea noastră”? Isus, dimpotrivă, ne cheamă să ne schimbăm inimă, să facem o radicală schimbare de direcție în drumul vieții noastre, abandonând compromisurile cu răul – și asta o facem toți, compromisurile cu răul – ipocriziile – eu cred că aproape toți avem măcar o bucățică de ipocrizie -, pentru a o lua cu hotărâre pe drumul Evangheliei. Dar iată din nou ispita de a ne justifica: „Dar de la ce anume ar trebui să ne convertim? Nu suntem până la urmă oameni buni?” De câte ori am gândit asta: „Dar, până la urmă eu sunt bun, sunt bună – nu este așa? – nu suntem credincioși, chiar destul de practicanți?” Și noi credem că așa suntem justificați.
Din păcate, fiecare dintre noi se aseamănă mult cu un copac care, mulți ani, a dat multiple dovezi ale sterilității sale. Însă, spre norocul nostru, Isus este asemenea cu acel viticultor care, cu o răbdare fără limite, obține încă o amânare pentru smochinul neroditor: „Mai lasă-l și anul acesta – îi spune stăpânului – […] Poate va face fructe la anul” (v. 9). Un „an” de har: timpul activității lui Cristos, timpul Bisericii înainte de întoarcerea Sa glorioasă, timpul vieții noastre, ritmat de un anumit număr de Posturi Mari, care ne sunt oferite ca ocazii de corectare și de mântuire, timpul unui An Jubiliar al Milostivirii. Răbdarea invincibilă a lui Isus! V-ați gândit la răbdarea lui Dumnezeu? V-ați gândit și la preocuparea Sa ireductibilă față de păcătoși, cum ar trebui să ne provoace la nerăbdare față de noi înșine! Niciodată nu este prea târziu pentru a ne converti, niciodată! Până în ultimul moment: răbdarea lui Dumnezeu care ne așteaptă.
Vă amintiți acea mică istorie a Sfintei Tereza a Pruncului Isus, când se ruga pentru acel om condamnat la moarte, un criminal, care nu voia să primească mângâierea Bisericii, îl respingea pe preot, nu voia: voia să moară așa. Și ea se ruga, în convent. Și când acel om era acolo, chiar în momentul de a fi ucis, se îndreaptă spre preot, ia crucifixul și îl sărută. Răbdarea lui Dumnezeu! Și face același lucru și cu noi, cu noi toți! De câte ori – noi nu știm asta, o vom ști în cer -, de câte ori noi suntem acolo, acolo… [mai-mai să cădem] și Domnul ne salvează: ne salvează pentru că are o mare răbdare față de noi. Și aceasta este milostivirea Sa. Niciodată nu este târziu pentru a ne converti, dar este urgent, este acum! Să începem astăzi.
Fecioara Maria să ne susțină, pentru ca să putem deschide inima la harul lui Dumnezeu, la milostivirea sa; și să ne ajute să nu îi judecăm niciodată pe ceilalți, ci să ne lăsăm provocați de nenorocirile zilnice pentru a face o serioasă examinare a conștiinței și a ne corecta.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Rugăciunea mea, și a voastră, are mereu prezentă drama refugiaților care fug de războaie și de alte situații inumane. Îndeosebi Grecia și celelalte țări care sunt în prima linie le prestează un ajutor generos, care are nevoie de colaborarea tuturor națiunilor. Un răspuns coral poate să fie eficace și să distribuie egal poverile. Pentru aceasta este nevoie să se bazeze cu hotărâre și fără rezerve pe negocieri. În același timp, am primit cu speranță știrea cu privire la încetarea ostilităților din Siria și îi invit pe toți să ne rugăm pentru ca această încetare să poată da alinare populației suferinde, favorizând ajutoarele umanitare necesare, și să deschidă calea spre dialogul și spre pacea atât de dorită. În afară de aceasta, vreau să asigur apropierea mea de poporul din Insulele Fiji, lovit dur de un ciclon devastator. Mă rog pentru victime și pentru cei care sunt angajați să acorde ajutor.
Adresez un salut cordial vouă tuturor pelerini din Roma, din Italia și din diferite țări. Salut credincioșii care provin din Danzica, pe indigenii din Biafra, pe studenții din Zaragoza, Huelva, Córdoba și Zafra, pe tinerii din Formentera și pe credincioșii din Jaén. Salut grupurile de polonezi rezidenți în Italia; pe credincioșii din Cascia, Desenzano del Garda, Vicenza, Castiglione d’Adda și Rocca di Neto; precum și pe numeroșii tineri din Tendopoli din San Gabriele dell’Addolorata, conduși de părinții pasioniști; pe tinerii din Oratoriile din Rho, Cornaredo și Pero și pe cei din Buccinasco; și Școala Surorilor Umile Fiice ale Mariei Neprihănite din Padova. Salut grupul venit cu ocazia „Zilei pentru bolile rare”, cu o rugăciune specială și o încurajare pentru asociațiile voastre de ajutor reciproc.
Tuturor urez o duminică frumoasă. Nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
Imagini
