Papa Francisc: În ecuația iertării, Dumnezeu merge la infinit
01.03.2016, Vatican (Catholica) - Timpul Postului Mare să ne pregătească inima pentru iertarea lui Dumnezeu și pentru a ierta la rândul nostru asemenea Lui, și anume „uitând” vinovăția celuilalt. Papa Francisc a încheiat cu această rugăciune predica la Sfânta Liturghie celebrată marți, 1 martie 2016, în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului. Ca de obicei, a luat parte un grup de credincioși din diferite parohii și asociații bisericești. Perfecțiunea lui Dumnezeu are un „punct slab”, situat acolo unde imperfecțiunea omului tinde să nu facă reduceri: capacitatea de iertare. Meditația Papei Francisc de la Sfânta Liturghie s-a lăsat condusă de lecturile biblice ale zilei (Daniel 3,25.34-43; Matei 18,21-35), citim pe situl Radio Vatican.
Evanghelia prezintă cunoscuta întrebare a Sfântului Petru: de câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? Prima lectură, luată din cartea profetului Daniel, aduce în centrul atenției rugăciunea tânărului Azaria care, aruncat să moară într-un cuptor pentru că a refuzat să se închine unui idol de aur, invocă în mijlocul flăcărilor milostivirea lui Dumnezeu pentru poporul său, cerând în același timp iertare și pentru sine. Acesta este modul just de a ne ruga, a subliniat Papa Francisc la predică, știind că putem conta pe un aspect particular al bunătății lui Dumnezeu.
„Când Dumnezeu iartă, iertarea Sa este atât de mare încât este ca și cum ar uita. Cu totul altfel față de ceea ce facem noi, față de bârfele noastre: ‘Cutare a făcut nu știu ce, a făcut aia, a făcut cealaltă’. Iar noi avem exemple despre persoane, din istoria antică, medievală și modernă, și nu uităm. De ce? Pentru că nu avem o inimă milostivă. ‘Fă cu noi după bunătatea Ta!’, spune tânărul Azaria (în prima lectură), ‘și după mulțimea îndurării Tale. Mântuiește-ne!’ Face apel la milostivirea lui Dumnezeu ca să ne dea iertare și mântuire și să uite de păcatele noastre”.
În pagina Evangheliei, pentru a-i explica lui Petru că trebuie să ierte întotdeauna, Isus îi povestește parabola celor doi datornici. Unul dintre ei primește de la stăpânul său ștergerea datoriilor, deși îi datora o sumă enormă, dar el însuși este incapabil, câteva clipe mai târziu, de a fi la fel de milostiv cu un altul, care îi datora o sumă foarte mică. „În Tatăl nostru ne rugăm: ‘Ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri’. Este o ecuație, una și cealaltă merg împreună. Dacă tu nu ești capabil să ierți, cum va putea Dumnezeu să te ierte? El vrea să te ierte, dar nu va putea dacă tu ai inima închisă, iar milostivirea nu va putea intra.”
„Ar putea să spună cineva: dar eu iert, însă nu pot să uit ceea ce mi-a făcut cutare. Atunci”, a reluat Pontiful, „cere-i Domnului să te ajute să uiți. Aceasta este altceva. Unul poate să ierte, dar să uite nu reușește întotdeauna. Dar a ierta și a amenința, nu! A ierta cum iartă Dumnezeu: El iartă până la sfârșit”. Milostivire, compasiune, iertare. Sfântul Părinte a subliniat că „iertarea inimii pe care ne-o dă Dumnezeu este întotdeauna milostivire”.
„Postul Mare să ne pregătească inima să primească iertarea lui Dumnezeu. Dar odată iertat, să faci la fel cu ceilalți: să ierți din toată inima. Poate că nu mă saluți niciodată, dar eu, în inima mea, te-am iertat. În acest fel ne apropiem de acest lucru mare, al lui Dumnezeu, care este milostivirea. Și iertând, deschidem inima noastră pentru ca milostivirea lui Dumnezeu să intre și să ne ierte. Pentru că noi toți trebuie să cerem iertare, toți. Să iertăm și vom fi iertați. Să fim milostivi cu ceilalți și vom simți la rândul nostru milostivirea lui Dumnezeu care, atunci când iartă, uită”.
Imagini
