Papa Francisc: Să învățăm să fim milostivi ca Tatăl
06.03.2016, Vatican (Catholica) - Lectura evanghelică cu fiul risipitor, care a fost duminica trecută în ritul bizantin (duminica 34 după Rusalii), a fost astăzi în ritul latin (duminica IV din Post). La întâlnirea cu credincioșii adunați în Piața San Pietro pentru rugăciunea Îngerul Domnului, Papa Francisc a comentat pe marginea acestei lecturi, invitând din nou la practicarea Spovezii. Redăm alocuțiunea papală după traducerea pr. Mihai Pătrașcu de pe Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În capitolul al cincisprezecelea al Evangheliei lui Luca găsim cele trei parabole ale milostivirii: cea a oii regăsite (v. 4-7), cea a monedei regăsite (v. 8-10) și marea parabolă a fiului risipitor, sau mai bine zis, a tatălui milostiv (v. 11-32). Astăzi, ar fi frumos ca fiecare dintre noi să ia Evanghelia, acest capitol 15 al Evangheliei după Luca, și să citească cele trei parabole. În cadrul itinerarului Postului Mare, Evanghelia ne prezintă tocmai această ultimă parabolă a tatălui milostiv, care are ca protagonist un tată cu cei doi fii ai săi. Relatarea ne face să percepem câteva trăsături ale acestui tată: este un om mereu gata să ierte și care speră împotriva oricărei speranțe. Uimește înainte de toate toleranța sa în fața deciziei fiului mai tânăr de a pleca de acasă: ar fi putut să se opună, știindu-l încă imatur, un tânăr băiat, sau să caute vreun avocat pentru a nu-i da moștenirea, fiind încă viu. În schimb îi permite să plece, deși prevede posibilele riscuri. Așa acționează Dumnezeu cu noi: ne lasă liberi, chiar să greșim, deoarece creându-ne ne-a oferit marele dar al libertății. Ne revine nouă să ne folosim bine de el. Acest dar al libertății pe care Dumnezeu ni-l dă mă uimește mereu!
Însă dezlipirea de acel fiu este numai fizică; tatăl îl poartă mereu în inimă; așteaptă încrezător întoarcerea sa; scrutează drumul în speranța de a-l vedea. Și într-o zi îl vede apărând din depărtare (cf. v. 20). Însă aceasta înseamnă că el, în fiecare zi, se urca pe terasa casei ca să vadă dacă i se întorcea fiul! Se înduioșează atunci când îl vede, îi aleargă în întâmpinare, îl îmbrățișează, îl sărută. Câtă duioșie! Și acest fiu chiar a făcut multe trăsnăi! Însă tatăl îl primește așa.
Aceeași atitudine o rezervă tatăl și fiului mai mare, care a rămas mereu acasă și acum este supărat și protestează pentru că nu înțelege și nu împărtășește toată acea bunătate față de fratele care a greșit. Tatăl îi iese în întâmpinare și acestui fiu și îi amintește că ei au fost mereu împreună, au totul în comun (v. 31), dar trebuie primit cu bucurie fratele care în sfârșit s-a întors acasă. Iar aceasta mă face să mă gândesc la un lucru: când unul se simte păcătos, se simte cu adevărat puțin lucru, sau cum l-am auzit pe cineva – mulți – spunând: „Părinte, sunt o murdărie!”, atunci este momentul de a merge la Tatăl. În schimb, când unul se simte drept – „Am făcut mereu lucrurile bine…” -, la fel Tatăl vine să ne caute, pentru că acea atitudine de a se simți drept este o atitudine rea: este mândria! Vine de la diavol. Tatăl îi așteaptă pe cei care se recunosc păcătoși și merge să îi caute pe cei care se simt drepți. Acesta este Tatăl nostru!
În această parabolă se poate întrevedea și un al treilea fiu. Un al treilea fiu? Și unde? Este ascuns! Este cel care „nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea Sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului” (Fil 2,6-7). Aceste Fiu-Sclav este Isus! Este extinderea brațelor și a inimii Tatălui: El l-a primit pe risipitor și a spălat picioarele sale murdare; El a pregătit ospățul pentru sărbătoarea iertării. El, Isus, ne învață să fim „milostivi precum este Tatăl”.
Figura tatălui din parabolă dezvăluie inima lui Dumnezeu. El este Tatăl milostiv care în Isus ne iubește peste orice măsură, așteaptă mereu convertirea noastră ori de câte ori greșim; așteaptă întoarcerea noastră când ne îndepărtăm de El crezând că putem să reușim fără El; este mereu gata să ne deschidă brațele sale orice lucru s-ar fi întâmplat. Ca tatăl din Evanghelie, și Dumnezeu continuă să ne considere fii ai Săi când ne simțim rătăciți și ne vine în întâmpinare cu duioșie când ne întoarcem la El. Și ne vorbește cu atâta bunătate când noi credem că suntem drepți. Greșelile pe care le comitem, chiar dacă sunt mari, nu rănesc fidelitatea iubirii Sale. În Sacramentul Reconcilierii putem mereu să pornim din nou: El ne primește, ne redă demnitatea de fii ai săi și ne spune: „Mergi înainte! Fii în pace! Ridică-te, mergi înainte!”
În această perioadă de Post Mare care ne mai desparte de Paști, suntem chemați să intensificăm drumul interior de convertire. Să ne lăsăm ajunși de privirea plină de iubire a Tatălui nostru și să ne întoarcem la El cu toată inima, respingând orice compromis cu păcatul. Fecioara Maria să ne însoțească până la îmbrățișarea regeneratoare cu Milostivirea Divină.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Exprim apropierea mea de Misionarele Carității pentru doliul grav care le-a lovit în urmă cu două zile, cu uciderea a patru călugărițe la Aden, în Yemen, unde îi asistau pe bătrâni. Mă rog pentru ele și pentru celelalte persoane ucise în atac, și pentru rude. Aceștia sunt martirii de astăzi! Nu apar pe ziare, nu apar la știri: și-au dat sângele pentru Biserică. Aceste persoane sunt victime ale atacului celor care le-au ucis precum și ale indiferenței, ale acestei globalizări a indiferenței, căreia nu îi pasă… Maica Tereza să însoțească în paradis aceste fiice martire ale carității și să mijlocească pentru pace și respectarea sacră a vieții umane.
Ca semn concret de angajare pentru pace și viață aș vrea să citez și să exprim admirație pentru inițiativa coridoarelor umanitare pentru refugiați, demarată în ultima vreme în Italia. Acest proiect-pilot, care unește solidaritatea și siguranța, permite să fie ajutate persoane care fug de război și de violență, ca acei o sută de refugiați deja transferați în Italia, între care copii bolnavi, persoane neputincioase, văduve de război cu copii și bătrâni. Mă bucur și pentru că această inițiativă este ecumenică, fiind susținută de Comunitatea Sant’Egidio, de Federația Bisericilor Evanghelice Italiene, Bisericile Valdeze și Metodiste.
Vă salut pe voi toți, pelerini veniți din Italia și din atâtea țări, îndeosebi pe credincioșii de la Misiunea Catolică din Hagen, Germania, precum și pe cei din Timișoara, România, Valencia, Spania, și din Danemarca. Salut grupurile parohiale din Taranto, Avellino, Dobbiaco, Fane (Verona) și Roma; pe tinerii din Milano, Almenno San Salvatore, Verdellino-Zingonia, Latiano, și pe tinerii din Vigonovo; școlile „Don Carlo Costamagna” din Busto Arsizio și „Immacolata” din Soresina; grupurile de rugăciune „Santa Maria degli Angeli e della Speranza”; confederația națională de foști elevi ai Școlii Catolice.
Cer vă rog o pomenire în rugăciune pentru mine și pentru colaboratorii mei, care din această seară până vineri vom face exercițiile spirituale. Vă urez tuturor o duminică frumoasă. Poftă bună și la revedere!
