Episcopul Fellay optimist după întâlnirea cu Papa
14.04.2016, Paris (Catholica) - Episcopul Bernard Fellay, care conduce Societatea tradiționalistă Sf. Pius al X-lea (SSPX), susține că la întâlnirea cu Papa Francisc de la începutul acestei luni s-au înregistrat anumite reușite. Prelatul a fost în Vatican în 1 și 2 aprilie, fiind primit de Papă și de Arhiepiscopul Guido Pozzo, secretarul Comisiei pontificale Ecclesia Dei – organismul din Congregația pentru Doctrina Credinței responsabil de discuțiile cu SSPX.
Blogul de limbă franceză Le Salon Beige informa pe 10 aprilie că în acea zi Episcopul Fellay s-a adresat la circa 4.000 de pelerini, „revelând câteva vești bune” de după întâlnirea avută în Vatican. Astfel, conform acestei surse, Episcopul Fellay ar fi spus că în ochii Papei SSPX este catolică; mai mult, ar fi spus că nu va condamna niciodată SSPX; precum și că dorește să extindă facultățile preoților din SSPX, începând cu Spovada. Blogul de asemenea afirmă că „în cursul întâlnirii de la Roma, Episcopul Fellay a fost încurajat să fondeze un seminar în Italia”. Informațiile par credibile, căci situl american al SSPX face trimitere la articolul de pe blogul Le Salon Beige.
Papa Francisc a permis de la începutul Jubileului Milostivirii ca să fie primită valid și licit de către credincioși Spovada făcută la preoți ai SSPX. Societatea are actualmente șase seminarii, iar districtul italian include patru mănăstiri, 16 capele și un centru de reculegere.
