Pontiful solidar cu creştinii ce suferă în Irak
10.01.2008, Vatican (Catholica) - Un atac împotriva creştinilor din Irak este un atac împotriva întregii ţări, consideră Papa Benedict al XVI-lea. Afirmaţia apare în scrisoarea transmisă astăzi Cardinalului Emmanuel al III-lea Delly de Bagdad, în numele Papei, de secretarul său de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone. Scrisoarea vine în urma atacurilor din ultimele zile asupra unor obiective creştine din Irak.
„Profund îngrijorat de veştile atacării unor locuri creştine din Bagdad, Mosul şi Kirkuk, ce au avut loc duminică şi ieri, Sfântul Părinte îşi exprimă apropierea în spirit cu cei răniţi şi familiile lor”, se spune în scrisoare. „Preafericirii Voastre, ca preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din Irak, şi Arhiepiscopilor oraşelor menţionate, Pontiful transmite sprijinul său în rugăciune.” Exploziile de miercuri, la două minute una de alta, au avut loc în Kirkuk, la Catedrala caldeeană şi la biserica creştină asiriană Maar Afram. Duminică, două biserici, o mănăstire şi un orfelinat din Mosul, precum şi trei biserici şi o mănăstire din Bagdad, au fost de asemenea atacate.
Papa Benedict a cerut să fie transmisă „solidaritatea sa cu superiorii comunităţilor religioase afectate de aceste atacuri”. De asemenea şi-a mai exprimat „solidaritatea cu toţi membrii comunităţilor creştine din Irak, catolice şi ne-catolice deopotrivă”. Declaraţia continuă: „Conştient că astfel de atacuri sunt îndreptate şi împotriva întregului popor irakian, Sanctitatea Sa face un apel la renunţarea la aceste căi violente, care au provocat atâta suferinţă populaţiei civile, şi încurajează autorităţile să îşi înnoiască eforturile pentru o negociere paşnică ce să găsească o soluţie dreaptă la dificultăţile cu care se confruntă ţara.”
„Rugându-se pentru o convieţuire paşnică a diverselor grupuri care formează populaţia acestei iubite ţări, Sfântul Părinte îi încredinţează pe toţi irakienii protecţiei cereşti a Tatălui nostru atotputernic şi milostiv”. Papa Benedict al XVI-lea le-a spus luni diplomaţilor că reconcilierea în Irak este o urgenţă crescândă. Marţi, premierul Nuri al-Maliki i-a spus ambasadorului Vaticanului în Irak că guvernul său este angajat să asigure protecţia creştinilor.
