Episcopul de Damasc: Dumnezeu susține Biserica în ținutul islamului
03.05.2016, Roma (Catholica) - Este la conducerea unei „mici turme” care „o privește pe Maria la picioarele crucii și, în compania ei, meditează asupra cuvântului lui Cristos: cine vrea să fie discipolul Meu să își ia crucea și să mă urmeze”. Astfel descrie Arhiepiscopul maronit de Damasc, Samir Nassar, condiția credincioșilor sirieni, relatând pentru Vatican Insider cum comunitatea sa, marcată de cinci ani de război, menține aprinsă, numai grație darului harului lui Dumnezeu, luminița credinței. În pofida dificultăților și a ispitelor: „Dat fiind acest calvar lung și apăsător, unii și-au schimbat religia, alții au ales să părăsească țara”, explică el. „Comunitatea mică a credincioșilor ține privirea îndreptată spre Isus, singura cale de mântuire. Având certitudinea că harul său trăiește și că Cristos e cel care conduce istoria credincioșilor în ținutul islamului”.
Celor care astăzi văd pericolul iminent al sfârșitului creștinismului în Orient, după două mii de ani de prezență, Nassar răspunde indicând patru piste de reflecție. Prima este cu caracter istoric: „Creștinii orientali poartă mereu povara controverselor cristologice de la primele patru Concilii ecumenice (Niceea, Constantinopol, Efes, Calcedon). Acele adunări au definit doctrina creștină, transformându-i pe creștinii orientali în treisprezece Biserici, bogate într-un patrimoniu cultural și spiritual dar divizate și într-un fel «în competiție». Cu aceste caracteristici Bisericile au întâlnit islamul în secolul al VII-lea”. În afară de aceasta, afirmă Nassar, în secolul al XII-lea și al XIII-lea, creștinii din Orient s-au aliat cu cruciații, veniți să elibereze Ierusalimul. „Și după înfrângerea cruciaților, musulmanii au păstrat o privire de neîncredere și suspiciune față de creștini, considerați aliați ai dușmanului”.
Nu se pot uita „persecuțiile severe din secolul al XIV-lea și al XV-lea. Amintirea colectivă a creștinilor și musulmanilor nu a uitat aceste răni. Astăzi întrebarea este: cum se repară și se vindecă această amintire colectivă? O întrebare reciprocă de iertare ar putea să fie utilă”, propune Episcopul, care în optica unui timp special cum este Jubileul Milostivirii. Alături de procesele istorice, trebuie luată în considerare – a doua pistă de reflecție – situația demografică: „Deveniți o minoritate, creștinii din Orient, în societățile cu majoritate musulmană, au început un declin lent: au contribuit la asta scăderea natalității și legile sectare care, în căsătoriile mixte, impun soțului care nu este musulman să se convertească la islam, așa cum se întâmplă în toate țările arabe cu excepția Libanului. Se adaugă nivelul ridicat de emigrare a creștinilor, care înregistrează un apogeu în ultimii ani. Declinul populației creștine slăbește parohiile, familiile și importanța socială și politică a creștinilor în societățile orientale. Din cauza acestei condiții de izolare și marginalizare, se ține un profil scăzut pe scena publică. Și atunci cum se poate supraviețui? Numai comunitatea apostolică de la începuturi poate să fie prețios izvor de inspirație”, afirmă Arhiepiscopul.
Vestirea creștină, posibilitatea de a dărui kerygma – așadar o cale fundamentală de evanghelizare – este încă vie în Orient? Cu privire la acest al treilea punct, conform lui Nassar, „naționalizarea școlilor catolice ne-a luat accesul la formarea copiilor noștri. Avem generații de credincioși care ignoră credința lor. Pentru a remedia această lacună, s-a încercat cu orele de catehism parohial, care ajunge, însă, numai la 5% dintre copiii de vârstă școlară. La Damasc, înainte de război, am început experiența interesantă a ‘seratelor biblice în familie’, întreruptă cu conflictul. Printre altele, cateheții calificați sunt tot mai puțini și mulți au părăsit deja țara”, notează el. „Evanghelia continuă să atragă mulți oameni care, în mod paradoxal, nu se pot boteza. Libertatea de cult pentru Biserici, fără libertatea de conștiință pentru fiecare individ, nu este suficientă. Cu creșterea fanatismului și a intoleranței, și numai vestirea creștină a devenit riscantă. A trăi în mediu islamic uneori este dificil, dar este alegerea noastră inevitabilă. Pentru noi calea este mărturia creștină care trimite totul la harul lui Cristos, care nu ne abandonează”, notează el.
Ca ultimă pistă de reflecție trebuie luat în considerare nodul condițiilor economice precare: „Creștinii, puțini și necăjiți”, conclude Episcopul maronit, „nu mai au mijloacele financiare pentru a susține parohiile lor și pe păstorii lor. Bisericile orientale nu ar reuși să supraviețuiască fără ajutorul Bisericilor occidentale, fără solidaritate și binefacere. Fără acest suport, 80% dintre locurile de cult ar fi fost închise. Trebuie spus că această generozitate fraternă, cu criza globală, s-a diminuat drastic. Și viitorul nostru rămâne dificil. Dar, așa cum spune Papa Francisc, o Biserică săracă este mai aderentă la spiritul Evangheliei”. Și este o Biserică ce își sprijină certitudinile „pe credință, pe faptul că Cristos, și nu un efort uman, este cel care o susține și o construiește”. (material tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
