Atentatul la viața Papei Ioan Paul al II-lea: relatarea unui martor
13.05.2016, Roma (Catholica) - La 13 mai 1981, Papa Ioan Paul al II-lea a fost victima unui atentat în Piața San Pietro. Despre acel moment dramatic pentru istoria Bisericii și a omenirii a dat mărturie pentru Agenția Zenit Włodzimierz Rędzioch, jurnalist și scriitor polonez, de aproape patruzeci de ani rezident la Roma. Redactor al săptămânalului Niedziela, Rędzioch este autorul lucrării „Alături de Ioan Paul al II-lea” (Ares, 2014), culegere de interviuri luate personalităților ilustre care l-au cunoscut de aproape pe Pontiful polonez, între care și Papa emerit Benedict al XVI-lea, aflăm din materialul de pe Ercis.ro, în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.
„La 13 mai 1981 pentru mine era o zi de muncă normală în birourile de la L’Osservatore Romano”, a declarat Włodzimierz Rędzioch. „În schimb pentru el era o zi intensă: în acea zi, Papa Ioan Paul al II-lea a înființat Institutul Pontifical pentru Studii despre Căsătorie și Familie și l-a primit în audiență privată pe geneticianul francez foarte vestit Jérôme Lejeune, cu soția, cu care s-a întreținut cu prietenie la prânz… În după-amiaza zilei de 13 mai i-am însoțit pe prietenii mei polonezi în Piața San Pietro pentru audiența generală de miercuri, dar nu am rămas cu ei: am stat la umbră sub coloanele din stânga, pentru a mă bucura de spectacolul pieței aglomerate de oameni în sărbătoare care îl așteptau pe Papa Ioan Paul al II-lea.”
„La ora 17, din Arcul Clopotelor, sub fațada Bazilicii San Pietro”, relatează jurnalistul, „a ieșit jeepul alb al Papei și a început să meargă prin Piață. Pontiful se mișca lent prin pădurea de brațe ridicate ale credincioșilor înarmate cu stegulețe, batiste și aparate de fotografiat. La un moment dat, Papa Ioan Paul al II-lea a luat în brațe o fetiță cu un balon: a sărutat-o și a dat-o înapoi părinților. În acel moment s-a întâmplat un lucru straniu: toți porumbeii care erau în piață s-au ridicat în zbor; imediat după aceea am văzut o agitație în jurul mașinii Papei, care a virat și a început să se întoarcă înapoi spre Arcul Clopotelor.”
„Eu, ca toți credincioșii adunați în Piață, nu știam exact ce anume s-a întâmplat. Dar din gură în gură trecea un glas teribil: ‘Atentat! Atentat!’ Oamenii au plâns, s-au panicat sau au rămas amuțiți. Se vedeau persoane îngenuncheate în rugăciune, pentru că mulți credeau că Papa a murit. În timpul audienței din acea zi de 13 mai 1981, ar fi trebuit să rostească o cateheză, în care, vorbind despre Maria, afirma: ‘Ea a cunoscut bucuria cea mai intimă și profundă unită cu tristețea și încercarea cea mai teribilă. Așa se întâmplă fiecăruia dintre noi; bucuria alternează cu durerea, amestecând în viața noastră spinii cu trandafirii’. Mă gândeam că și în viața mea a venit momentul dramatic și de încercare teribilă: părăsisem țara mea, familia mea, cariera mea profesională pentru a veni în Roma Papei Ioan Paul al II-lea ca să dau contribuția mea foarte mică la acest ‘pontificat polonez’, dar în acel moment mi s-a părut că s-a terminat totul.”
În Piață, după atentat, „oamenii nu primeau nicio știre, pentru că toți organizatorii audienței și supraveghetorii din Vatican au dispărut. Din fericire în acele momente dramatice, în Piață se afla pr. Cazimir Przydatek, responsabil al Centrului pentru Pelerinii Polonezi, care s-a apropiat de microfon și a început rugăciunea Rozariului: oamenii s-au rugat și au cântat. Unul dintre cei prezenți a adus din Polonia în dar pentru Sfântul Părinte o copie a icoanei Preasfintei Fecioare Maria de la Czestochowa. Pr. Cazimir a luat-o și a așezat-o pe fotoliul gol al Papei. După aceea m-am dus la Casa pentru Pelerinii Polonezi, la doi pași de San Pietro, pe Via Pfeiffer. Mergând într-acolo m-am oprit puțin la Sala de Presă a Vaticanului, deja plină de jurnaliști.”
„Toți erau foarte îngrijorați, și pentru că inițial pr. Panciroli, responsabil al Biroului de Presă, a vorbit despre posibilitatea perforării pancreasului Sfântului Părinte. La Casa Polonă m-am așezat în fața televizorului care transmitea în direct de la Spitalul Policlinic Gemelli. De la televizor am aflat că ambulanța a ajuns la spital în timp record, de aceea operația a început deja la ora 17.55. Starea Pontifului era disperată, de aceea pr. Stanislav a dat Papei dezlegarea și Ungerea bolnavilor. Am rămas în fața televizorului până la 23.30, când a venit comunicatul medicului, prof. Castiglioni, care i-a informat pe jurnaliști că operația a avut rezultat pozitiv, adăugând: ‘Am făcut tot ceea ce se putea face. Acum trebuie să așteptăm’. Totuși prognoza a rămas rezervată. A fost o noapte lungă de așteptare marcată de rugăciune și de reflecții.”
Întrebat cine, după părerea lui, a organizat atentatul și cine a înarmat mâna lui Ali Agca, jurnalistul a declarat: „Desigur, urmăream procesul lui Ali Agca și, ca toți, mă întrebam cine erau mandatarii săi. Vorbeam despre această temă cu atâtea persoane. Într-o zi l-am întâlnit pe Cardinalul Andrzej Maria Deskur și l-am întrebat ce crede despre diferite ‘piste’ referitoare la mandatarii atentatului. Cardinalul, prieten apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea, mi-a răspuns: ‘Știi că în seara zilei de 12 mai, Papa, ca toți preoții, în timpul rugăciunii de seară, a citit pasajul din Scrisoarea Sf. Petru: «Fiți cumpătați, vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită». Așadar este clar că diavolul a fost cel care voia «să-l înghită» pe Papa Ioan Paul al II-lea, dar pentru mine este complet indiferent ce «mână» a folosit”.
„Cuvintele Cardinalului Deskur dau de înțeles că Papa și colaboratorii săi priveau la atentat din perspectiva escatologică. Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul celei de-a doua internări la Spitalul Policlinic Gemelli, în luna iulie, a cerut să i se aducă plicul cu textul original al celui de-al ‘treilea secret’ de la Fatima, scris de sora Lucia, pentru că și-a dat seama că în ziua în care au încercat să îl ucidă era aniversarea primei apariții a Fecioarei. Din acea zi, Papa, vorbind despre atentat, spunea mereu: ‘O mână a tras și o altă mână a condus glonțul’. Într-o zi, Cardinalul Dziwisz a spus: ‘Atentatul este misterul pe care, în pofida dramei pe care am trăit-o, încercăm să îl vedem în perspectiva planurilor de mântuire ale Providenței Divine’. De aceea nu putem separa evenimentul atentatului de aparițiile Preasfintei Fecioare Maria la Fatima, care au început întocmai la 13 mai. Pentru acest motiv, Papa Ioan Paul al II-lea a dorit ca glonțul din pistolul lui Agca, care ar fi trebuit să schimbe istoria Bisericii și a lumii, să fie prins în coroana statuii Preasfintei Fecioare Maria la Fatima.
Referitor la procesul lui Ali Agca, Włodzimierz Rędzioch este de părere că „investigațiile au fost făcute rău, toți recunosc aceasta. De exemplu, se vorbește oficial despre două împușcături, în schimb Arturo Mari, fotograful Papei, este convins că a auzit patru împușcături. Și procesul a clarificat puțin cu privire la mandatarii atentatorului. Pentru acest motiv, judecătorul Ferdinando Imposimato a spus că procesul a fost ruinat înadins. În schimb nu toți știu că în Polonia, Institutul Memoriei Naționale a desfășurat propriile investigații. Procurorul Michal Skwara și istoricul Andrzej Grajewski au publicat o carte cu rezultatele investigațiilor și cercetărilor lor. Din ele rezultă că mandatarii direcți ai lui Ali Agca au fost serviciile secrete din Bulgaria comunistă. Ei i-au dat atentatorului atât pistolul cât și banii. Investigatorii polonezi au audiat un fost oficial al Ministerului Siguranței Publice din Germania comunistă, Günter Bohnsack, care i-a informat că în martie 1983, colonelul Jordan Ormankov de la serviciile bulgare i-a vizitat pe tovarășii germani pentru a organiza o acțiune de dezinformare pentru a acoperi ‘pista bulgară’ a atentatului.”
„Serviciile germane i-au mobilizat pe oamenii lor în Germania Federală și în Austria: ei, dându-se drept naționaliști turci, au început să inunde agențiile de presă și consulatele italiene cu amenințări cerând eliberarea lui Ali Agca. Se făcea orice pentru a lega persoana atentatorului de mediile extremismului turc în Germania Federală și Turcia. Însă investigatorii polonezi nu au îndoieli că serviciile secrete bulgare nu putea să acționeze pe cont propriu, fără consensul puternicului KGB rus. Aș vrea să amintesc un document al Comitetului Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, din 1978, în care ordonează KGB-ului să contrasteze politica ‘Papei polonez’ cu toate mijloacele, în afară de acțiunile de dezinformare și discreditare.” „Probabil în 10, 20 sau 50 de ani când se va putea avea acces la anumite arhive, astăzi inaccesibile”, vom descoperi cu adevărat cine au fost principalii mandatari ai lui Ali Agca.
