Anunțuri din Dieceza de Timișoara
30.06.2016, Timișoara (Catholica) - 1. Sâmbătă, 2 iulie 2016, în cadrul Sfintei Liturghii de la orele 10.00, în Catedrala Episcopală Romano-Catolică din Timișoara va avea loc sfințire de preot și diacon. Excelența Sa Martin Roos, Episcop de Timișoara, va hirotoni întru preot pe p. Márton Gál SDS. Tânărul Csaba Váncsa originar din Arad va fi hirotonit întru diacon, el urmând să își continue studiile la Institutul Teologic Universitar Alba-Iulia.
2. La poalele munților Aninei se înalță biserica din Ciclova-Montană, Sanctuar marian vizitat mai ales de comunitățile croate din zona Banatului-Montan a Diecezei de Timișoara. În ziua de 2 iulie 2016, cu ocazia Sărbătorii „Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta”, va avea loc pelerinajul comunităților catolice croate din Dieceza de Timișoara. Programul celebrărilor începe deja vineri, 1 iulie 2016, la orele 19.30 având loc o Sfântă Liturghie celebrată în limba croată. Sâmbătă, 2 iulie 2016 pelerinii care sosesc la această sărbătoare vor participa la celebrările liturgice programate la orele 8.30 și 11.00.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com
