Lumea islamică împotriva atacului de la Nisa: Act mârșav fără justificări
17.07.2016, Nisa (Catholica) - „O persoană care ia un camion și ucide astfel persoanele este un animal sălbatic, nici măcar un animal, pentru că adesea animalelor le este milă față de cei mai slabi. Musulmanii s-au săturat să trebuiască să spună de fiecare dată ‘Nu avem nimic de-a face’: suntem cu toții amenințați, copiii mei erau acolo aseară, voiau să iasă, mulțumesc lui Dumnezeu că au rămas acasă”. Sunt cuvintele lui Mahmoud Benzami, imamul de la moscheea En Nor din Nisa, comentând atentatul oribil din 14 iulie 2016, care a secerat viața a 87 de persoane de-a lungul celebrei Promenade des Anglais, citim în materialul apărut pe Ercis.ro, în traducerea pr. Mihai Pătrașcu, după Zenit.
„Eu nu încetez să disting și să precizez că aceste acte de terorism și radicalizare nu au nimic de-a face cu islamul, care este o religie a păcii, toleranței și milostivirii. Noi în institutul nostru lucrăm în colaborare cu prefectura pentru a combate radicalizarea. Știm bine că există persoane care cad: prioritatea noastră este pe de-radicalizare”. La fel de fermă este condamnarea atacului din partea Universității Al-Azhar, instituția cea mai importantă pentru lumea sunnită, cu sediul la Cairo, care a exprimat un refuz sec al oricărei forme de violență și a condamnat atentatul făcând apel la unitate pentru „a elibera lumea de terorism”. „Aceste atentate teroriste abominabile contrazic învățăturile islamului”.
De aceeași duritate sunt cuvintele exprimate de secretarul general al Centrului Cultural Islamic din Italia, care găzduiește marea Moschee din Roma, Abdellah Redouane: „Măcelul săvârșit azi noapte la Nisa este un act mârșav și abject pe care nicio religie sau morală nu îl poate justifica”. „În ultimele zile terorismul a lovit Bagdadul, Dacca, Aden, Gedda, al-Qatif și Medina. Ieri, 14 iulie, dată simbol a celor trei principii de fraternitate, egalitate și libertate, Nisa a fost însângerată de către un terorist care a comis un măcel ce nu a cruțat nici copiii”.
Prin Redouane, Centrul Islamic Cultural din Italia, „fidel față de principiile și valorile nobile ale islamului, care refuză orice formă de agresiune și incită indivizii și popoarele să conviețuiască în pace”, exprimă așadar „condamnarea sa fermă și absolută a oricărui act de extremism și sentimentele de apropiere și condoleanțe celor care au fost atât de grav loviți în orașul Nisa”. De aici dorința „ca binele și rațiunea să prevaleze”.
„Mare durere” pentru măcel a fost exprimată apoi de imamul de Florența, Izzedine Elzir, președinte al Uniunii Comunităților Islamice din Italia, care la microfonul de la Radio Vatican a spus: „Reafirmăm că nicio credință, nicio religie, nicio persoană care are o gândire echilibrată nu poate să celebreze uciderea unui frate al său, a unei alte ființe umane”. De aceea, Uniunea stigmatizează „cu fermitate” atentatul de la Nisa și apelează la unitate „în această dură încercare ce lovește încă o dată comunitatea națională franceză”. „Toate gândurile noastre, condoleanțele noastre și rugăciunea noastră se îndreaptă spre familiile victimelor și spre cei dragi ai lor”, a afirmat președintele.
„Din ceea ce am putut vedea din știrile despre acest tânăr, despre acest asasin: din păcate a fost arestat de mai multe ori pentru folosire de droguri. Din păcate, în realitatea noastră europeană avem monștri, persoane care au crescut fără a cunoaște credința lor, care sunt înclinate spre trafic de droguri, spre criminalitate; care intră în închisoare și ies de acolo nu numai ca niște criminali, ci și ca asasini…” „Trebuie într-adevăr să reflectăm”, a afirmat Elzir, „toți împreună și să spunem: ‘Am eșuat! Fiecare are responsabilitatea sa’. Numai așa vom reuși să dăm un răspuns eficace și să nu rămânem în capcana acestor criminali, a acestor asasini”.
„Franța a fost lovită încă o dată de un atentat de o gravitate extremă”, se citește într-o notă a Consiliului Francez al Cultului Musulman și a marii Moschei din Paris, în care condamnă atacul „odios” și îi invită pe francezi să fie uniți. Consiliul exprimă „solidaritatea sa totală cu locuitorii din Nisa, manifestă profunda sa compasiune familiilor numeroaselor victime și urează o refacere promptă răniților”. De aceea, tuturor musulmanilor francezi le este adresată invitația de a dedica rugăciunea de vineri „amintirii victimelor acestui atac barbar”. În sfârșit, rectorul moscheii și fost președinte al Consiliului, Dalil Boubakeur, a declarat că este profund consternat, chemând „la unitate pe toți cetățenii în fața acestei noi încercări teribile care pune în doliu toată comunitatea națională”.
