Cardinalul Parolin a celebrat Liturghia de mulțumire pentru canonizarea Maicii Tereza

07.09.2016, Vatican (Catholica) - În prima sărbătoare a Sf. Tereza de Calcutta, luni, 5 septembrie 2016, Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, a celebrat Liturghia în Piața San Pietro, pentru a aduce mulțumire pentru canonizarea ei de duminică, 4 septembrie. Canonizarea a fost celebrată de Papa Francisc, și au participat la ea mii de pelerini din întreaga lume, între care mulți bărbați și femei din congregația fondată de ea, Misionarii Carității. „Maicii Tereza îi plăcea să se definească ‘un creion în mâinile Domnului’. Dar ce poeme de caritate, de compasiune, de întărire și de bucurie a știut să scrie acel creion mic! Poeme de iubire și de duioșie față de cei mai săraci dintre săraci, cărora și-a consacrat existența!”, a spus Cardinalul în predica sa.

Recent proclamata sfântă „a deschis ochii asupra suferinței, a îmbrățișat-o cu o privire de compasiune, toată ființa sa a fost interpelată și zguduită de această întâlnire, care – într-un anumit sens – i-a străpuns inima, după exemplul lui Isus, care s-a înduioșat datorită suferinței creaturii umane, incapabilă să se ridice singură”. Sfânta din mahalalele Calcuttei a descoperit chipul lui Cristos care s-a făcut sărac pentru noi, pentru a ne îmbogăți cu sărăcia Sa, și a răspuns la iubirea lui nemărginită cu o iubire imensă pentru săraci.

Maica Tereza a știut de asemenea că una dintre cele mai îngrozitoare forme de sărăcie constă în conștiința faptului de a fi neiubit, nedorit și disprețuit. „O formă de sărăcie prezentă și în țările și în familiile mai puțin sărace, chiar și la oamenii ce aparțin categoriilor care dispun de mijloace și oportunități, dar care experimentează golul interior de a fi pierdut semnificația și direcția vieții sau sunt loviți în mod violent de dezolarea legăturilor frânte, de cruzimea singurătății, de sentimentul de a fi uitați de toți sau de a nu fi de folos nimănui.”

„Acest lucru a făcut-o să îi identifice pe copiii încă nenăscuți și amenințați în existența lor ca fiind ‘cei mai săraci dintre săraci’. Într-adevăr, fiecare dintre ei depinde, mai mult decât oricare altă ființă umană, de iubirea și de îngrijirile mamei și de ocrotirea societății. Cel zămislit nu are nimic al său, orice speranță și nevoie a sa este în mâinile altora. El poartă cu sine un proiect de viață și de viitor și cere să fie primit și ocrotit pentru ca să poată deveni ceea ce este deja: unul dintre noi, pe care Domnul l-a gândit încă din veșnicie pentru o mare misiune de îndeplinit, aceea de ‘a iubi și a fi iubit’, cum îi plăcea Maicii Tereza să repete.”

„În ea descoperim acel binom fericit și inseparabil dintre exercitarea eroică a carității și claritatea în proclamarea adevărului, vedem activitatea constantă, alimentată de profunzimea contemplației, misterul binelui făcut în umilință și neobosit, rod al unei iubiri care ‘doare’.” Maica Tereza le-a spus binefăcătorilor prezenți și viitori: „Nu vreau să-mi dați din ceea ce vă prisosește, vrea să-mi dați până când vă doare”. „După părerea mea”, a spus Cardinalul, „aceste cuvinte sunt ca un prag, pe care dacă-l trecem, intrăm în abisul care a învăluit viața sfintei, în acele înălțimi și în acele adâncimi care sunt greu de explorat pentru că reparcurg îndeaproape suferințele lui Cristos, dăruirea Sa necondiționată de iubire și rănile foarte adânci pe care a trebuit să le îndure.”

„Un alt cuvânt, dintre cele șapte rostite de Isus în timpul agoniei Sale pe cruce, ea a dorit să fie scris în engleză în fiecare casă a Congregației sale, lângă Răstignit: ‘I thirst’, ‘Mi-e sete’: sete de apă proaspătă și limpede, sete de suflete de mângâiat și de răscumpărat din urâciunile lor și de a le face frumoase și plăcute în ochii lui Dumnezeu, sete de Dumnezeu, de prezența Sa vitală și luminoasă. ‘I thirst’: această sete ardea în Maica Tereza, în crucea și înălțarea sa, în chinul și gloria sa.”

„Când Maica Tereza a trecut de pe acest pământ la cer, în 5 septembrie 1997, timp de câteva minute lungi Calcutta a rămas complet fără lumină. Pe acest pământ ea a fost un semn transparent care arăta Cerul. În ziua morții sale, Cerul a dorit să ofere un sigiliu pentru viața ei și să ne comunice faptul că o nouă lumină s-a aprins deasupra noastră. Acum, după recunoașterea ‘oficială’ a sfințeniei ei, strălucește și mai puternic. Fie ca această lumină, care este lumina de neapus a Evangheliei, să continue să lumineze pelerinajul nostru pământesc și cărările din această lume dificilă!”

Imagini