Modificând canoanele, Papa apropie practicile latină și răsăriteană
15.09.2016, Vatican (Catholica) - Într-o schimbare în legislația Bisericii, diaconii catolici de rit latin nu pot prezida o căsătorie în care unul sau ambii miri sunt membri ai unei Biserici Catolice Răsăritene. Noua reglementare constituie una dintre schimbările aduse la 11 canoane din Codul de Drept Canonic latin (CIC) pe care Papa Francisc le-a aprobat pentru a armoniza legislațiile latină și răsăriteană în câteva probleme privind Sacramentele Botezului și Căsătoriei. După peste 15 ani de studiu și consultare la nivel mondial, regulile conflictuale au fost rezolvate adoptând formulările din Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene (CCEO) și pentru Biserica de rit latin, a declarat Episcopul Juan Ignacio Arrieta, secretar al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative.
Episcopul a vorbit cu jurnaliștii în 15 septembrie după publicarea unei scrisori apostolice „motu proprio”, în care Papa Francisc a cerut schimbările în CIC, textul din 1983 după care se conduc majoritatea catolicilor lumii. În tradiția catolică răsăriteană și în cea ortodoxă, binecuvântarea unui preot este necesară pentru validitatea unei căsătorii. În Biserica de rit latin, și un diacon poate prezida celebrarea Sacramentului. Noua legislație specifică: „Doar un preot poate asista valid la căsătoria dintre două părți răsăritene sau o parte latină și una răsăriteană, catolică sau necatolică”, adică un membru al unei Biserici Ortodoxe.
Episcopul Arrieta a explicat că în majoritatea cazurilor, schimbările făcute de Papa Francisc implică reguli pentru situații pe care CIC nu le-a preconizat, dar CCEO, publicat în 1990, a făcut-o. Cu numărul mare de creștini răsăriteni – atât catolici cât și ortodocși – care au migrat, începând din 1989, în teritorii predominant latine, păstorii de rit latin au nevoie de îndrumări, a spus el. Schimbările privesc practici pentru slujirea nu doar a catolicilor răsăriteni, ci și a membrilor Bisericilor Ortodoxe atunci când nu este disponibil un preot din Biserica lor. O astfel de slujire a fost prevăzută în canoanele Bisericilor Catolice Răsăritene, care slujesc adesea în locuri cu o puternică prezență ortodoxă.
„CEEO are o mai mare sensibilitate în aspectele lui ecumenice”, a spus Episcopul Arrieta. De exemplu, unul dintre canoanele răsăritene adoptate pentru Biserica de rit latin spune că atunci când nu este disponibil un preot ortodox, un preot catolic poate boteza un copil ai cărui părinți sunt membri ai unei Biserici Ortodoxe și intenționează să își crească copilul ortodox. Într-o astfel de situație, Botezul nu va fi înscris în registrul de Botezuri al parohiei catolice; părinții vor primi un certificat oficial și vor înregistra Botezul copilului lor mai târziu, într-o parohie ortodoxă.
Modificările la CIC mai specifică faptul că Episcopii de rit latin pot da preoților „facultatea de a binecuvânta căsătoria credincioșilor creștini dintr-o Biserică Răsăriteană care nu este în comuniune deplină cu Biserica Catolică, dacă aceștia o cer în mod benevol.” De asemenea, un cuplu latino-răsăritean este liber să decidă în care Biserică să își înscrie copiii; dacă nu pot cădea de acord, copilul devine membru al Bisericii tatălui. Dacă ambii părinți sunt catolici răsăriteni, chiar dacă copilul este botezat într-o parohie de rit latin, în registrul baptismal trebuie să se scrie că copilul este catolic răsăritean, și să se specifice cărei Biserici îi aparține.
