Anunțuri din Dieceza de Timișoara
21.09.2016, Timișoara (Catholica) - 1. Străvechea dieceză romano-catolică de Cenad a fost întemeiată în anul 1030 prin Sfântul Ștefan rege al Ungariei, avându-l ca prim episcop pe Sfântul Gerard, călugăr benedictin din Murano. După primul război mondial, în anul 1930 a fost înființată Dieceza de Timișoara, ca succesoare pe teritoriul românesc a străvechii Episcopii de Cenad. Vineri, 23 septembrie 2016 la orele 17.30 în Catedrala episcopală romano-catolică din Timișoara va avea loc o VESPERA SOLEMNĂ a Sfântului Gerard, celebrare care va reuni Capitlul Catedral cu ocazia Solemnității Sfântului patron și prim episcop al Diecezei.
Sâmbătă, 24 septembrie 2016, începând cu orele 11.00 cu ocazia Solemnității Sfântului Gerard martir, primul episcop de Cenad și patron al Episcopiei de Timișoara, în biserica parohială romano-catolică din Cenad va avea loc o liturghie pontificală, la sunt așteptați pelerini din comunitățile romano-catolice ale Diecezei de Timișoara dar și credincioși din Dieceza de Szeged-Csanád. Liturghia se celebrează pe altarul bisericii din Cenad, care este de fapt sarcofagul de piatră în care o vreme au odihnit rămășițele pământești ale primului episcop de Cenad.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com
