Celebrare in memoriam PS Anton Durcovici
11.12.2007, Iaşi (Catholica) - Luni, 10 decembrie 2007, s-au împlinit 56 de ani de la moartea Episcopului martir Anton Durcovici. În această zi, PS Petru Gherghel a celebrat Sfânta Liturghie pentru Episcopul Durcovici, de la ora 18 în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, aflăm de pe www.ercis.ro. Alături de Excelenţa sa au concelebrat cinci preoţi. La predică Preasfinţitul a spus că 10 decembrie este o zi care trebuie să rămână o zi de memorie, o zi care nu trebuie să fie uitată niciodată. Ceea ce s-a întâmplat la această dată este de fapt ceea ce ne-a spus Isus în Evanghelia ascultată: El a venit să dea mărturie despre Tatăl, despre iubirea Sa faţă de oameni, a venit să moară pentru noi, ca noi să avem viaţă. Este, aşadar logica lui Dumnezeu care vine pe pământ, este logica bobului de grâu care cade sub brazdă şi moare pentru a aduce rod; dacă nu moare, rămâne singur.
Vorbind despre munca Episcopului Anton Durcovici în Dieceza de Iaşi, Preasfinţitul a spus că prin ideile sale el a lucrat pentru a-i întări pe credincioşii săi în credinţă, în iubirea faţă de Dumnezeu, pentru a-i face să fie pregătiţi pentru orice jertfă în apărarea lui Cristos şi pentru aceasta el nu a putut să fie lăsat liber, pentru că era considerat unul care întreţinea în oameni flacăra iubirii totale, a credinţei. Excelenţa sa a recomandat ca important de reţinut, la celebrarea amintirii trecerii sale în împărăţia celor drepţi, ceea ce a lăsat ca moştenire: iubirea faţă de Dumnezeu, Isus din Euharistie şi încrederea în Maica Sfântă. Excelenţa sa a amintit un episod din anul 1944, din timpul bombardamentului asupra Bucureştiului, când toţi cei din casa episcopală s-au retras în subsol. Ultimul care a intrat a fost canonicul Anton Durcovici, rectorul seminariştilor, purtând în braţe pixida cu ostiile din tabernacol pentru a-l apăra pe Isus în faţa acelui bombardament. În acele momente, rugăciunea lui a fost atât de puternică, încât toţi ceilalţi s-au unit în rugăciune cu Isus cerându-i să intervină şi să ocrotească casa.
Preasfinţitul a amintit apoi de o altă caracteristică a vieţii acestui erou: iubirea faţă de mama, spunând că lângă el a avut-o necontenit pe mama Maria, mama proprie care l-a iubit şi care a transmis toată credinţa şi iubirea în sufletul preotului de mai târziu şi curajosului apostol. De asemenea, a mai spus că statuia care a aparţinut familiei Durcovici din curtea seminarului din Copou este Madona către care mama lui l-a îndreptat mereu şi că el a voit să aşeze această Dieceză sub ocrotirea Maicii Domnului, cunoscându-se rugăciunea de consfinţire către Inima Neprihănită a Mariei pe care Episcopul Durcovici a făcut-o la 22 august 1948, nu cu mult înainte de a fi arestat. Această prezenţă a Maicii Domnului, a mai adăugat PS Petru, a rămas mereu în poporul nostru, mereu alături de cei care au trebuit să lupte; Dieceza de Iaşi a avut şi are o mulţime de vocaţii, o mulţime de familii bune şi nu se explică altfel acest lucru decât prin iubirea şi încrederea deosebită a familiilor în Maica Preasfântă. În încheiere, Preasfinţitul a vorbit despre necesitatea de a duce mai departe moştenirea primită rugându-ne lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate să ne facă capabili de a şti să dăm mărturie despre iubirea lui Dumnezeu cu acel curaj al eroilor noştri, al eroului şi martirului Anton Durcovici. La finalul Liturghiei, PS Petru a prezidat un requiem în memoria Episcopului Durcovici.
