Provocarea ecumenică latino-americană prezentată de un biblist prezbiterian argentinian
09.11.2016, Roma (Catholica) - „Reflectând asupra întâlnirii de la Lund, am avut impresia că numai un Papă care vine dintr-o lume îndepărtată de Europa – o lume care nu are amintirea conflictelor seculare dintre catolici și protestanți și care are deci un raport diferit cu diferitele denominațiuni protestante – putea să facă acel act curajos și profetic care a fost să se unească cu Biserica Luterană pentru aniversarea Reformei. Sunt de acord cu această interpretare a întâlnirii, pentru că protestantismul sud-american, evanghelic și luteran, este foarte diferit atât de cel european cât și de cel nord-american, chiar dacă simte desigur influența sa. Foarte viu, pune alte probleme, dar oferă și ocazii de colaborare Bisericii Catolice”.
A vorbit pe această temă, pentru L’Osservatore Romano, Marcelo Figueroa, biblist prezbiterian argentinian foarte apropiat de Papa Francisc, care a participat la călătoria Pontifului în Suedia. Materialul a apărut pe situl itrc.ro, în traducerea pr. dr. Mihai Pătraşcu. „Pentru protestantismul sud-american”, a explicat el, „Evanghelia trebuie să folosească pentru a rezolva probleme actuale și urgente ale vieții zilnice”. „Astăzi se privește la moarte nu ca la un capăt al parcursului uman, ci ca frică de a trăi. O viziune mai puțin profundă, care poate duce în unele cazuri la legalizarea eutanasiei, văzută ca soluție posibilă pentru o viață care se prezintă ca interminabilă chiar dacă a pierdut mult în calitate. Cu privire la această problemă majoritatea protestanților este contrară, dar un sector foarte influențat de gândirea europeană, deși nu folosește cuvântul eutanasie, crede că moartea duce în mod imediat la mântuire, deci nu acceptă niciun tip de prelungire artificială a vieții.”
O altă temă controversată între catolici și protestanți a fost accesul liber la textele sacre, diviziune care astăzi nu mai există. Despre această temă „există o mare diferență între diferitele grupuri. Lectura protestantă clasică ține cont de Părinții Bisericii și de înțelepciunea acumulată de secole de exegeză, dar mai ales de context: cel în care au fost scrise și cel în care le citim acum. Este un antidot la fundamentalism, care în substanță constă într-o lectură fără context. Însă în lumea latinoamericană s-au constituit grupuri care dau Cuvântului o valoare literală, mai ales când este proclamat de păstor. Ca și cum păstorul ar putea elimina orice mediere și ar putea să aducă direct Cuvântul lui Dumnezeu. Este o tendință răspândită în America de Nord, dar și la noi. Și aceasta este o lectură fundamentalistă.”
Rugat să explice mai bine importanța contextului, Marcelo Figueroa a dat exemplul „unei experiențe care a influențat mult asupra exegezei noastre, adică traducerea Sfintelor Scripturi în limbile indigene, la care am colaborat. A fost o lucrare care ne-a făcut să descoperim o interacțiune mai amplă și mai profundă între ființa umană și natură, prezentă în culturile indigene. Și ne-a determinat să reînnoim concepte precum dreptate și pace. Astfel am descoperit o diferență care ne îmbogățește și care ne-a făcut să regândim tradiția noastră. Importanță deosebită a avut pentru noi traducerea termenului comunitate, a cărui forță și bogăție am redescoperit-o, care ne-a dus la o înțelegere mai profundă a textelor, mai ales a Faptelor Apostolilor. Precum și o revizuire a celei mai tradiționale interpretări protestante, care a dezvoltat mai ales aspectul spiritual individual. În schimb acum am redescoperit bogăția comunității, pe care Biserica Catolică a valorizat-o mai mult.”
Referitor la problema Sacramentelor, biblistul a arătat că „protestanții sunt împărțiți în două sectoare: cei care nu acceptă Botezul catolic pentru că este primit la vârstă prea precoce, deci este lipsit de adevărată intenție. De aceea, celui care se convertește îi cer un alt Botez. Însă majoritatea Bisericilor protestante reformate (nu cele evanghelice și penticostale) nu are probleme și acceptă Botezul catolic… Mult mai complexă este situația Euharistiei. Pentru noi reprezintă misterul, dar nu ajunge la transsubstanțiere. A nu putea să ne împărtășim împreună constituie o adevărată tragedie. După părerea mea este o rană deschisă în inima lui Isus… Pentru a rezolva această chestiune este necesară multă muncă teologică, cred că trebuie să înțelegem bine din nou ce a fost Euharistia pentru Biserica primară și să pornind de acolo pentru a clarifica diferențele.”
O altă problemă greu de soluționat este cea a clerului, a consacrării sacerdotale, din care provine și nodul ierarhiei ecleziastice și al papalității. „La preoție noi răspundem accentuând importanța persoanei față de cea a rolului, și făcând referință la preoția universală a tuturor creștinilor. Desigur, aceasta constituie oricum o problemă greu de soluționat: deci, după părerea mea, putem să conviețuim unul lângă altul, să colaborăm, dar nu să ne unificăm… Ecumenismul înseamnă a admite că toți ne recunoaștem în Cristos, dar apoi trebuie găsită maniera pentru a transforma această evidență abstractă într-o temă actuală, urgentă. Astăzi o vedem concretizându-se în ecumenismul sângelui, în ecumenismul milostivirii. Cu privire la aceste teme se poate și trebuie să mergem împreună.”
Rolul femeilor îi desparte de asemenea pe catolici și pe protestanți: „Este adevărat, la noi există pastori și episcopi, dar lipsesc misionarele. Este aproape un paradox: tocmai protestanții, care dau mărturie despre egalitate, apoi sunt mult mai puțin organizați în ceea ce privește prezența feminină în teritoriu. Nu întotdeauna funcțiile cele mai înalte potențează prezența și contribuția feminine, sau oricum nu sunt suficiente. Și în America Latină lipsesc aceste structuri feminine religioase care ajută femeile. Dacă privim chestiunea femeii din acest punct de vedere, vedem că numirea femeilor ca pastor sau preot nu doar ne îndepărtează, ci ne face să reflectăm într-o confruntare constructivă.”
Marcelo Figueroa a mai explicat mai bine protestantismul sud-american: „America Latină rămâne un continent catolic, procentul protestanților variază de la țară la țară: în Argentina sunt 10%, în Columbia 30%, în Chile 20%, în Costa Rica și în Guatemala 40%… La noi sunt credincioși foarte activi, deci prezența lor se observă mai mult. Și pentru aceasta importanța protestantismului sud-american față de cel mondial este foarte înaltă. Apoi, într-o țară ca Brazilia mișcările carismatice și evanghelice sunt angajate în politică activă, se află în parlament și au cumpărat mari agenții care controlează difuzarea știrilor… Însă se rup de linia politică tradițională ținută de protestanți, care a fost mereu aceea a apărării statului laic și a sistemului democratic.”
„O parte dintre mișcările carismatice sunt răspândite în clasele populare, dar susțin că Evanghelia trebuie să indice o cale materială pentru a ieși din sărăcie: spre deosebire de catolici, sărăcia la ei nu este deloc acceptată. Față de temele bioetice, protestantismul din America Latină nu se diferențiază în mod semnificativ de pozițiile Bisericii. Este diferită problema căsătoriilor homosexuale, deoarece pentru protestanți căsătoria nu este un Sacrament, deci este vorba numai despre o chestiune politică. Față de homosexuali diferența dintre diferitele sectoare este însemnată: există cei care îi acceptă și cei care dimpotrivă ajung chiar să îi excludă de la orice Sacrament. Însă aceste atitudini și aceste situații ajung să facă mai conflictual raportul lor cu protestantismul european.”
