300 de catecumeni în Eparhia de Bahirdar-Dessie
02.12.2016, Roma (Catholica) - Eparhia etiopiană de Bahirdar-Dessie a botezat 300 de catecumeni dintre membrii grupului etnic gumuz. Evenimentul a avut loc în sărbătoarea Medaliei Miraculoase, adică pe 27 noiembrie. Mulți dintre noii botezați s-au convertit la catolicism de la religii locale. Majoritatea catecumenilor vin din Banush, o zonă izolată la 600 km de capitala Addis Ababa. La cererea credincioșilor, Episcopul Lesanu-Christos, al Eparhiei de Bahirdar-Dessie, a binecuvântat și înălțat o cruce și un clopot pe locul unei viitoare biserici. O altă cruce a fost pusă în cimitirul comunității, ca semn al trecerii ei la creștinism. Episcopul a fost ajutat de șase preoți la botezarea celor 300 de noi creștini, printre care s-au aflat persoane adulte, tineri, dar și copii.
La predică, Episcopul a spus că ziua a fost una fericită pentru Biserică. „Dumnezeu este mare și Dumnezeu este Tatăl tuturor; spunem rugăciunea Tatăl nostru iar aceasta arată că toți suntem copiii aceluiași Dumnezeu, care ne-a creat pe toți egali și cu aceeași demnitate umană. Astăzi, primind Sacramentul acesta minunat al Botezului, ați devenit fii ai lui Dumnezeu, ceea ce aduce mare bucurie în ceruri și mare bucurie pe pământ, pentru întreaga Biserică.” Prelatul a subliniat că munca de evanghelizare a comunității a fost făcută de un tânăr pe numele lui Takel. El a adus cererea comunității în atenția Bisericii, cu solicitarea de a se duce lumina lui Cristos în respectiva comunitate din Banush.
A subliniat importanța continuării evanghelizării în regiune, dat fiind că numeroase persoane nu au avut încă norocul celor botezați atunci. „Mărturia unui tânăr credincios și eforturile atente ale agenților pastorali ai Bisericii Catolice au adus 300 de fii în casa lui Dumnezeu. Mai sunt însă numeroși frați care nu au primit încă Vestea cea Bună a Domnului și cu harul lui Dumnezeu trebuie să continuăm să ducem lumina Domnului și să răspândim Vestea cea Bună”, a spus Episcopul. Noii botezați s-au îmbrăcat în alb și au avut lumânări aprinse în mâini. Au cântat în dialectul local „Știm în cine credem”. La ceremonie au participat familiile botezaților, clerici, persoane consacrate, cateheți și credincioși din diferite parohii ale Diecezei.

