Papa Francisc: Pentru a-l urma pe Isus este nevoie de acțiune nu de un suflet sedentar
13.01.2017, Vatican (Catholica) - Pentru a-l urma pe Isus trebuie să ne mișcăm, nu să rămânem pe loc cu sufletul „sedentar”. Acest lucru a fost subliniat de Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată vineri, 13 ianuarie 2017, dimineața, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Pontiful a remarcat faptul că dacă credința este autentică ne face să înfruntăm riscuri, dar dăruiește adevărata speranță. Meditând asupra lecturilor zilei (Evrei 4,1-5.11; Psalmul 77; Marcu 2,1-12), Sfântul Părinte a observat că lumea îl urmează pe Isus fie din interes, fie pentru un cuvânt de întărire. Papa s-a oprit asupra textului evanghelic pentru a sublinia că și atunci când puritatea intenției „nu este totală”, este important să îl urmăm pe Isus, să pășim în spatele Lui, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Episcopul Romei a spus că lumea era atrasă de autoritatea Mântuitorului, de „lucrurile pe care le spunea și de modul în care le spunea; vindeca, iar multă lume mergea după El pentru a se vindeca”. Urmașul lui Petru a observat că se întâmpla ca Isus să certe lumea care îl urma pentru că era mai interesată de avantaje decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Alteori, a continuat Pontiful, „lumea dorea să îl facă împărat, pentru că gândea: ‘Acesta este politicianul perfect!’, dar lumea greșea” și „Isus a plecat și s-a ascuns”. Domnul, însă, se lăsa urmat de toți „pentru că știa că toți suntem păcătoși”. Problema cea mai mare, a continuat Papa, „nu erau cei care îl urmau pe Isus ci aceia care rămâneau pe loc”.
„Cei care stăteau pe loc! Aceia care erau la marginea drumului și priveau! Erau așezați și chiar cu adevărat așezați. Erau așezați acolo anumiți scribi: aceștia nu îl urmau, doar priveau. Priveau de la balcon. Nu mergeau pășind în propria viață: ‘balconau’ viața. Nu riscau niciodată! Doar judecau. Erau puri și nu se amestecau. Și judecătorii erau tari, nu? În inima lor spuneau: ‘Ce lume ignorantă! Ce lume superstițioasă!’ De câte ori și noi, când vedem pietatea lumii simple, ne vine în cap acel clericalism care face atât rău Bisericii”.
Papa a observat însă că „sunt și alții care stau pe loc în viață”, și a făcut referire la omul care „de 38 de ani stătea în apropierea scăldătoarei: pe loc, amărât de viață, fără speranță”. Un altul care stătea pe loc, nu îl urma pe Isus și nu avea speranță. În schimb, „lumea care îl urma pe Isus risca pentru a-l întâlni, pentru a găsi ceea ce dorea”. „Aceștia de astăzi, acești oameni au riscat când au făcut gaura în acoperiș: au riscat ca stăpânul casei să-i denunțe, să-i ducă în fața judecătorului și să îi facă să plătească. Au riscat, dar doreau să meargă la Isus. Acea femeie bolnavă de 18 ani a riscat când s-a ascuns pentru a atinge doar marginea hainei lui Isus: riscul rușinii. Să ne gândim la femeia cananeancă: femeile riscă mai mult decât bărbații! Aceasta este adevărat: sunt mai curajoase. Și trebuie să o recunoaștem”.
Episcopul Romei a pus în lumină faptul că aceste femei au riscat, dar au găsit Mântuirea. A-l urma pe Isus „nu este ușor, dar este frumos! Și mereu se riscă”. De multe ori există riscul de a deveni ridicoli, dar se găsește ceea ce contează cu adevărat: „îți sunt iertate păcatele”. „A-l urma pe Isus pentru că avem nevoie de ceva sau a-l urma pe Isus riscând înseamnă a-l urma pe Isus cu credință: aceasta este credința. A ne încredința lui Isus, a ne încrede în Isus, și cu această credință în persoana Sa acești oameni au făcut gaura în acoperiș pentru a face să coboare targa în fața lui Isus, pentru ca El să poată să-l vindece. ‘Mă încred în Isus, îi încredințez viața mea lui Isus? Pășesc pe urmele lui Isus, chiar și dacă sunt ridicol câteodată? Sau sunt așezat privind viața, cum fac ceilalți, sau sunt cu sufletul ‘sedentar’, cu sufletul închis de amărăciune, de lipsă de speranță?’ Fiecare dintre noi poate să își pună aceste întrebări astăzi”.
