Ziua Persoanelor Consacrate la Cluj-Napoca

04.02.2017, Cluj (Catholica) - Aniversarea Zilei Vieții Consacrate din acest an, în Cluj, a fost coordonată de pr. Anton Crișan, vicar cu preoții și persoanele consacrate, începând cu o seară de veghe, în 1 februarie, la centrul iezuit „Manresa” din cartierul Zorilor. După un prim moment de rugăciune susținut de tineri – care a cuprins și mărturii cu privire la vocație făcute de doi studenți seminariști greco-catolici – a urmat celebrarea Sfintei Liturghii în rit latin.
În cadrul acestui program, în cadrul unei meditații, pr. Olivo Bosa SJ a pus întrebarea: „vocația, de unde vine?” și a răspuns: „noi purtăm în noi înșine o forță, o putere, o viață, care ar trebui în mod firesc să se dezvolte și să îi uimească pe ceilalți, pentru că noi îl purtăm pe Cristos. Dacă nu ne deosebim de ceilalți, înseamnă că, din păcate, nu am dezvoltat această viață. Atunci, cine este persoana consacrată? Ar trebui să fie acea persoana care îmi amintește că și eu am în mine această forță, această prezență, acest dar minunat. Aceasta este funcția persoanelor consacrate: de a aminti tuturor creștinilor ca suntem făcuți ca să purtăm în noi viața lui Dumnezeu.” În încheierea serii a luat cuvântul și PS Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, care a amintit de discursul Sfântului Părinte din 27 ianuarie, la Roma, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și ai Societăților de Viață Apostolică.
Joi, 2 februarie 2017, sărbătoarea Întâmpinării Domnului a reunit preoți, superiori ai unor ordine călugărești, un mare număr de persoane consacrate, tineri – între care elevi ai Liceului greco-catolic „Inochentie Micu” – și credincioși, la Catedrala „Schimbarea la Față”, unde a fost celebrată Sfânta Liturghie solemnă de către PS Florentin Crihălmeanu. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de liceeni Vox Lucis condus de sr. Lucia OSBM și prof. Cristina Mureșan. În cuvântul de învățătură, PS Florentin a început adresând urarea de „La mulți ani sfinți, tuturor persoanelor consacrate din congregațiile și ordinele masculine și feminine de pe teritoriul țării noastre și în mod particular din Eparhia noastră de Cluj-Gherla, pentru că aceste persoane sunt împreună cu noi slujitoare ale lui Dumnezeu, împărtășind nu numai viața consacrată, dar și misiunea apostolică, misiunea pastorală, misiunea de sfințire și conducere a poporului lui Dumnezeu spre mântuire”.
Ierarhul clujean a evidențiat importanța vocației la sfințenie, care „nu este numai pentru persoanele consacrate, este pentru noi toți, iubiți credincioși, pentru toți cei care am primit Botezul în moartea și Învierea lui Cristos. Evanghelia de astăzi ne invită să conștientizăm urgența sfințeniei, să îl întâmpinăm și noi pe Cristos Domnul care vine să rămână, să aibă un loc în trupurile noastre. Invitația pe care ne-o face Evanghelia de astăzi este de a încerca să trăim așa cum Simeon și Ana trăiau, la lumina Spiritului Sfânt, în prezența lui Dumnezeu. Prioritatea pe scara valorilor o are chemarea la sfințenie, îndemnul de a deveni sfinți, învățând, practicând caritatea și oferindu-ne cu bucurie și generozitate viața lui Cristos.”
Preasfinția Sa a încheiat mulțumind „tuturor persoanelor consacrate pentru prezența lor”. După Sf. Liturghie, două persoane consacrate, sr. Dominica CMD și pr. Flavian OFMCap, au oferit mărturii despre lucrarea tainică a lui Dumnezeu în viața lor. Celebrarea s-a încheiat cu o rugăciune dedicată persoanelor consacrate.



