Papa Francisc: Creștinul este sclavul iubirii, nu al obligației
06.02.2017, Vatican (Catholica) - Celor rigizi le este „frică” de libertatea pe care Dumnezeu ne-o dă, le este „frică de iubire”, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 6 februarie 2017, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Alături de Pontiful Roman, la celebrare au participat și Episcopii Bisericii patriarhale Catolice Copte din Alexandria, aflați la Roma pentru vizita ad limina. Sfântul Părinte a subliniat faptul că creștinul este „sclav” al iubirii, nu al obligației. Episcopul Romei și-a dezvoltat predica în jurul Psalmului 103, propus de liturgia zilei, „un cânt de laudă” lui Dumnezeu pentru minunile Sale, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Tatăl, a observat Pontiful, „lucrează pentru a face această minune a creației și pentru a face cu Fiul această minune a recreării”. El și-a amintit că odată un copil l-a întrebat ce anume făcea Dumnezeu înainte de a crea lumea. „Iubea”, a fost răspunsul Papei Francisc, care s-a întrebat apoi: „De ce a creat Dumnezeu lumea?” „Simplu, pentru a împărtăși plinătatea Sa, pentru a avea pe cineva căruia să-i dea și cu care să împărtășească plinătatea Sa”. Dumnezeu îl trimite apoi pe Fiul Său pentru a „re-aranja”: face „din urât, frumos; din eroare, adevăr; din rău, bun”.
„Când Isus spune: ‘Tatăl lucrează mereu; și Eu lucrez mereu’, învățătorii de lege se scandalizează și doresc să îl ucidă pentru aceasta. De ce? Pentru că nu știau să primească lucrurile lui Dumnezeu ca pe un dar. Doar ca pe justiție: ‘Acestea sunt poruncile. Dar sunt puține, facem mai multe’. Și în loc să-și deschidă inima darului, s-au ascuns, au căutat refugiu în rigiditatea poruncilor, pe care le-au multiplicat până la cinci sute, sau mai mult… Nu știau să primească darul. Și darul se primește doar cu libertate. Iar acestor rigizi le era frică de libertatea pe care Dumnezeu ne-o dă; le era frică de iubire”.
Sfântul Părinte a observat că „după ce Isus spune aceasta, ‘doreau să-l ucidă'”. Aceasta „pentru că a spus că Tatăl a făcut această minune ca pe un dar”. „Pentru aceasta astăzi l-am lăudat pe Tatăl: ‘Mare ești, Doamne! Te iubesc atât de mult pentru că mi-ai dat acest dar! M-ai mântuit, m-ai creat’. Aceasta este rugăciunea de laudă, rugăciunea de bucurie, rugăciunea care ne dă bucuria vieții creștine. Și nu acea rugăciune închisă, tristă, a persoanei care niciodată nu știe să primească un dar pentru că îi este frică de libertatea pe care o poartă cu sine un dar. Știe să facă doar ceea ce este dator să facă, dar datoria închide. Sclavi ai obligației, nu ai iubirii. Când devii sclav al iubirii, ești liber! Este o sclavie frumoasă. Dar aceștia nu înțelegeau”.
Episcopul Romei a subliniat că „cele două minuni ale Domnului” sunt „minunea creației și minunea răscumpărării, a recreării”. „Cum primesc eu acest dar pe care Dumnezeu mi l-a dat? Cum primesc eu răscumpărarea, iertarea pe care Dumnezeu mi-a dat-o, faptul de a mă face fiu cu Fiul Său? Cu iubire, cu sensibilitate, cu libertate, sau mă ascund în rigiditatea poruncilor închise, care mereu sunt mai sigure, între ghilimele, dar nu îți dau bucurie, pentru că nu te fac liber. Fiecare dintre noi se poate întreba cum trăiește aceste două minuni, minunea creării și minunea re-creării. Domnul să ne facă să înțelegem acest lucru mare și să ne facă să înțelegem ceea ce El făcea înainte de a crea lumea: iubea! Să ne facă să înțelegem iubirea Sa față de noi și noi să putem spune, cum am spus astăzi: Ești nemărginit de mare Doamne! Mulțumesc, mulțumesc!”
