Papa Benedict al XVI-lea va semna a doua Enciclică
22.11.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea va semna a doua sa Enciclică, dedicată temei speranţei, în ziua de 30 noiembrie a acestui an, a confirmat secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone. Cardinalul a confirmat planul Papei în ziua de joi, 22 noiembrie 2007, în cadrul celui de-al 4-lea congres mondial al organizaţiilor dedicate justiţiei şi păcii, care se desfăşoară în Roma şi are în centru a 40-a aniversare a Enciclicei „Populorum Progressio” a Papei Paul al VI-lea.
30 noiembrie este sărbătoarea Sf. Apostol Andrei. În mod normal, enciclicele şi alte documente papale nu sunt publicate în aceeaşi zi în care sunt semnate; textele sunt disponibile publicului la câtva timp după data oficială a semnării. A doua enciclică a Sfântului Părinte este inspirată de Scrisoarea Sf. Paul către Romani. Prima sa enciclică, despre iubire, intitulată „Deus Caritas Est”, a fost dată în 2006. Cardinalul Bertone a declarat în cursul verii că Papa pregăteşte de asemenea o enciclică pe teme sociale.
