Să nu ne fie frică de viitor
18.11.2007, Vatican (Catholica) - Zeci de mii de credincioşi, romani şi pelerini din diferite părţi ale lumii, între care numeroase asociaţii precum şi un grup de catolici români rezidenţi în oraşul Prato din regiunea italiană Toscana, s-au reunit duminică la amiază în Piaţa San Peitro pentru a asculta cuvântul de învăţătură propus de Papa Benedict şi pentru a se ruga împreună antifonul marian Îngerul Domnului. Iată în continuare textul alocuţiunii Sfântului Părinte în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
În pagina evanghelică de astăzi Sfântul Luca propune spre reflecţie viziunea biblică a istoriei şi reproduce cuvintele lui Isus, care invită ucenicii să nu le fie frică, ci să înfrunte cu încredere dificultăţile, neînţelegerile, până şi persecuţiile, perseverând în credinţa în El. „Când veţi auzi vorbindu-se despre războaie şi răscoale, nu vă înspăimântaţi; căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, dar nu va fi încă sfârşitul” (Luca 21,9). Amintindu-şi de aceste avertisment, încă de la început Biserica trăieşte în aşteptarea rugătoare a întoarcerii Domnului ei, scrutând semnele timpurilor şi punând în gardă credincioşii asupra formelor de mesianism ce revin periodic, care de fiecare dată anunţă ca iminent sfârşitul lumii. În realitate, istoria trebuie să-şi urmeze cursul ei, care presupune şi drame umane şi calamităţi naturale. În ea se dezvoltă un plan de mântuire dus deja la împlinire de Cristos în întruparea, moartea şi învierea Sa. Acest mister Biserica continuă să îl vestească şi să îl actualizeze prin predicare, prin celebrarea sacramentelor şi mărturia carităţii.
Dragi fraţi şi surori, să primim invitaţia lui Cristos de a înfrunta evenimentele zilnice încrezându-ne în iubirea sa prevăzătoare. Nu ne temem în privinţa viitorului, chiar când acesta ne poate apărea în culori întunecate, deoarece Dumnezeul lui Isus Cristos, care a asumat istoria pentru a o deschide împlinirii sale transcendente, este pentru ea alfa şi omega, începutul şi sfârşitul (cfr Ap 1,8). El ne garantează că în orice mic dar genuin act de iubire se află tot sensul universului şi că cine nu ezită să îşi piardă viaţa pentru El, o regăseşte în regăseşte în plinătate (cfr Mt 16,25).
La a ţine vie această perspectivă ne invită cu o unică eficienţă persoanele consacrate, care şi-au pus fără rezerve viaţa în serviciul Împărăţiei lui Dumnezeu. Între acestea aş vrea să amintesc în mod deosebit pe cele chemate la contemplaţie în mănăstirile de clauzură. Lor Biserica le dedică o zi specială miercurea viitoare, 21 noiembrie, în comemorarea Prezentării la Templu a Fericitei Fecioare Maria. Le datorăm atât de mult acestor persoane care trăiesc din ceea ce Providenţa le procură prin generozitatea credincioşilor. Mănăstirea, „ca oază spirituală, indică lumii de azi lucrul cel mai important, mai mult în cele din urmă singurul lucru decisiv: există o ultimă raţiune pentru care face să trăieşti, adică Dumnezeu şi iubirea Sa de nepătruns” (Heiligenkreuz, 9 septembrie 2007). Credinţa care lucrează prin caritate este adevăratul antidot împotriva mentalităţii nihiliste care în epoca noastră îşi extinde tot mai mult influenţa în lume.
Ne însoţeşte în pelerinajul pământesc Maria, Mama Cuvântului întrupat. Ei îi cerem să susţină mărturia tuturor creştinilor, pentru ca să se sprijine mereu pe o credinţă tare şi perseverentă.
