Papa Francisc: A-i iubi pe ceilalți este întotdeauna un dar de la Dumnezeu
15.03.2017, Vatican (Catholica) - Miercuri, 15 martie 2017, Papa Francisc a avertizat cu privire la ipocrizia care vine din a crede că aptitudinea de a-i iubi autentic pe ceilalți se bazează pe propriile noastre eforturi sau pe bunătatea noastră, în loc să înțelegem că ea este doar și întotdeauna un dar de la Dumnezeu. „Suntem chemați la iubire, la caritate. Și aceasta este chemarea noastră cea mai înaltă, vocația noastră prin excelență”, a spus Pontiful în cadrul audienței generale din Piața San Pietro, întrebând: „Cum putem fi siguri că iubirea noastră este sinceră, că și caritatea noastră este autentică?”
„Ipocrizia se poate infiltra peste tot, și în modul nostru de a iubi. Aceasta se întâmplă atunci când iubirea noastră este una interesată, mânată de interese personale; și câte iubiri interesate există… când serviciile caritative în care pare că ne dedicăm sunt făcute pentru a ne evidenția pe noi înșine sau pentru a ne simți satisfăcuți… Sau când tindem la lucruri care să aibă ‘vizibilitate’, pentru a etala inteligența noastră sau capacitatea noastră. În spatele la toate acestea există o idee falsă, înșelătoare, și anume că dacă iubim, este pentru că noi suntem buni; ca și cum caritatea ar fi o creație a omului, un produs al inimii noastre. În schimb, caritatea este înainte de toate un har, un cadou; a putea iubi este un dar al lui Dumnezeu și trebuie să-l cerem. Și El îl dă cu plăcere, dacă noi îl cerem.”
A le arăta celorlalți iubire, a spus Papa Francisc, nu este ceva ce facem pentru a pune în lumină cine sau ce suntem, ci pentru a arăta mai bine cine este Dumnezeu și ce ne dăruiește în mod liber. Și singura cale pentru a putea exprima aceasta în întâlnirile noastre cu ceilalți este aceea de a fi întâlnit mai întâi „fața blândă și milostivă a lui Isus”. Fără aceasta, caritatea noastră riscă să fie ipocrită. Sfântul Părinte a reflectat asupra pasajului din Scrisoarea Sf. Pavel către Romani, care spune: „Iubirea să fie fără ipocrizie, urâți răul, atașați-vă de bine, iubiți-vă unii pe alții cu iubire frățească, întreceți-vă în a vă stima unii pe alții”.
„Neobosiți în râvnă, înflăcărați de Duh, slujiți Domnului”, continuă pasajul. „Plini de bucurie în speranță, statornici în încercare, stăruiți în rugăciune. Luați parte la trebuințele sfinților! Practicați ospitalitatea!” Aceste lucruri nu sunt ușor de făcut, a spus Papa, dar a clarificat că cuvintele Sf. Paul nu sunt un reproș pentru toate ocaziile în care încălcăm sau nu suntem la înălțimea poruncilor, ci sunt menite „mai degrabă să ne încurajeze și să reînvie în noi speranța. De fapt toți trăim experiența de a nu trăi porunca iubirii pe deplin sau cum ar trebui. Dar și acesta este un har, pentru că ne face să înțelegem că noi de la sine nu suntem capabili să iubim cu adevărat: avem nevoie ca Domnul să reînnoiască încontinuu acest dar în inima noastră, prin experiența milostivirii Sale infinite”.
„Paul ne invită să recunoaștem că suntem păcătoși și că și modul nostru de a iubi este marcat de păcat. Însă, în același timp, se face purtător al unei vești noi, al unei vești de speranță: Domnul deschide în fața noastră o cale de eliberare, o cale de mântuire. Este posibilitatea de a trăi și noi marea poruncă a iubirii, de a deveni instrumente ale carității lui Dumnezeu. Și aceasta se întâmplă când ne lăsăm vindecată și reînnoită inima de Cristos înviat. Domnul înviat care trăiește printre noi, care trăiește cu noi este capabil de a vindeca inima noastră: face aceasta, dacă noi i-o cerem.”
Putem înțelege atunci „că tot ceea ce putem trăi și face pentru frați nu este altceva decât răspunsul la ceea ce Dumnezeu a făcut și continuă să facă pentru noi. Mai mult, însuși Dumnezeu este cel care, stabilindu-și locuință în inima noastră și în viața noastră, continuă să se apropie și să-i slujească pe toți cei pe care-i întâlnim în fiecare zi pe drumul nostru, începând de la cei din urmă și de la cei mai nevoiași în care El cel dintâi se recunoaște”. Pontiful ne-a invitat și la a aprecia „lucrurile mici, lucrurile simple, obișnuite”, pentru a fi capabili să îi iubim pe alții „așa cum îi iubește Dumnezeu, voind binele lor, adică ei să fie sfinți, prieteni ai lui Dumnezeu; și vom fi mulțumiți pentru posibilitatea de a ne apropia de cel care este săraci și umil, așa cum face Isus cu fiecare dintre noi atunci când suntem departe de El, de a ne apleca la picioarele fraților, așa cum El, Bun Samaritean, face cu fiecare dintre noi, cu compasiunea și iertarea Sa.”
