Papa Francisc: Păcatul poate deveni corupție
16.03.2017, Vatican (Catholica) - Să fim atenți să nu mergem pe calea care de la păcat ajunge la corupție, a atras atenția Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 16 martie 2017, dimineață, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Inspirându-se din Evanghelia zilei, după Sfântul Luca, capitolul 16 – în care se istorisește despre bogatul care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și benchetuia zilnic, în vreme ce la poarta lui zăcea un sărac, Lazăr, care ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului – Pontiful a atras atenția asupra pericolului de a ne închide în noi înșine ignorându-i pe săracii și pe cei fără acoperiș din orașele noastre, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
„Când o persoană trăiește închisă propriul mediu, respirând aerul propriilor bunuri, al propriei satisfacții, al vanității, al siguranței de sine, având încredere doar în ea însăși, pierde orientarea, pierde busola și nu mai știe care sunt propriile limite”, a explicat Papa Francisc, referindu-se la indiferența voită a bogatului din Evanghelie: „El știa cine era acel sărac. Știa, și ca dovadă pentru aceasta, atunci când vorbește cu părintele Abraham spune: ‘Trimite-l pe Lazăr’. Așadar, știa cum se chema acel om, însă nu îl interesa. Bogatul era un păcătos? Da. Însă, de la păcat se poate reveni pe calea cea bună, cerând iertare, iar Domnul iartă. Pe bogatul din parabolă, însă, inima l-a condus într-atât de mult pe calea morții încât nu mai are posibilitate de întoarcere.”
„Există un punct, există un moment, o limită de la care este dificilă întoarcerea: este momentul în care păcatul se transformă în corupție. Bogatul nu era un păcătos, era un corupt, pentru că era conștient de existența a numeroase situații de mizerie, însă el era fericit și nu îi păsa de nimic.” „Ce simțim în inimă când mergem pe stradă și vedem o persoană fără acoperiș, copii singuri care cerșesc…? ‘Nu, aceștia sunt din etnia care fură’ și merg mai departe? Fac astfel?… Ce simt eu? Aceste persoane fac parte din panorama, din peisajul unui oraș asemenea unei statui, a unei stații de autobuz sau a unui oficiu poștal? Este normal să îi percepem astfel? Să fim atenți când aceste situații ajung să ne pară ca fiind normale, încât spunem ‘Ce să-i faci, așa este viața… Eu mănânc, beau, și pentru a-mi înlătura puțin din sentimentul de vinovăție îi dau ceva și merg mai departe’. Nu, calea nu este bună.”
Insistând asupra necesității de a ne da seama când ne aflăm pe calea alunecoasă a păcatului și a corupției, Pontiful ne îndeamnă să ne întrebăm ce simțim atunci când vedem că peste un spital a căzut o bombă care a cauzat numeroși morți în rândul copiilor. Spunem o rugăciune și apoi continuăm să trăim ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Pătrunde în inima noastră această situație sau suntem asemenea bogatului pe care drama lui Lazăr nu îl afectează nicidecum? Dacă am fi asemenea bogatului, a atras atenția Papa Francisc, atunci am fi pe calea corupției.
„De aceea, să îi cerem Domnului: ‘Scrutează, o, Doamne, inima mea. Vezi dacă drumul pe care umblu este greșit, dacă mă aflu pe calea alunecoasă care duce de la păcat la corupție, și de la care nu mai există cale de întoarcere. În mod obișnuit, cel păcătos se căiește și se întoarce de la păcat. Însă cel corupt cu greu renunță la păcat, pentru că este închis în sine. Scrutează, Doamne, inima mea: aceasta să fie rugăciunea noastră de astăzi. Ajută-mă să înțeleg pe ce cale mă aflu, pe ce cale umblu.”
