Papa Francisc: Dacă Domnul mi-a iertat mult, cine sunt eu pentru a nu ierta?
21.03.2017, Vatican (Catholica) - A fi iertați și a ierta: un mister dificil de înțeles, ce necesită rugăciune, căință și sentimentul rușinării de propriile păcate, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată marți, 21 martie 2017, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Pontiful a reafirmat importanța de a fi conștienți de minunea pe care Dumnezeu o împlinește în noi prin milostivirea Sa, pentru a o putea mai apoi exercita în relație cu alții, atrăgând atenția asupra ipocriziei de „a fura o falsă iertare” la scaunul de Spovadă, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Iertarea este un mister dificil de înțeles, a evidențiat Pontiful și, inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după Sfântul Matei, capitolul 18, a explicat că Biserica ne face să intrăm în acest mister, în marea operă a milostivirii lui Dumnezeu. Un prim pas spre misterul iertării se înfăptuiește prin harul rușinării de propriile păcate, har pe care nu îl putem obține singuri. Este în măsură să-l experimenteze poporul lui Dumnezeu „cu suflet zdrobit și umilit”, despre care istorisește prima lectură, luată din capitolul 3 al Cărții profetului Daniel, în vreme ce protagonistul din Evanghelia liturgiei zilei, servitorul căruia îi fusese iertată toată datoria, nu se îndură de cel care îi datora o sumă neînsemnată.
„Dacă întreb: ‘Sunteți cu toții păcătoși?’ ‘Da, părinte, toți suntem păcătoși’, mi se răspunde, și întrebând ce se face pentru a obține iertarea, se răspunde că este necesară mărturisirea păcatelor”, a arătat Sfântul Părinte. „Unii spun: ‘Mă duc la Spovadă, îmi spun păcatele, preotul îmi dă trei ‘Bucură-te, Marie’ și apoi mă întorc acasă în pace. Este greșit. Gândind și acționând astfel este ca și cum s-ar fi făcut o operațiune bancară, o rutină birocratică, pentru că a lipsit rușinarea pentru păcatele comise. Este ca și cum, văzând că pe conștiință există niște pete, te duci la Spovadă așa cum te-ai duce la curățătorie pentru a înlătura petele, dar te-ai demonstrat incapabil să te rușinezi de propriile păcate.”
Insistând asupra necesității de a fi conștienți de milostivirea divină, de marele dar al iertării, primit de la Dumnezeu, de „minunea împlinită în propria inimă”, Pontiful a explicat: „Dacă tu nu ești conștient de iertarea primită nu vei putea ierta niciodată. Există întotdeauna tentația de a vrea să te socotești cu alții. Iertarea este totală însă se poate împlini dacă eu percep propriul păcat, dacă mă rușinez astfel încât să cer iertare de la Dumnezeu și, simțindu-mă iertat de Dumnezeu, reușesc la rândul meu să iert. Dacă nu, nu se poate ierta, nu suntem capabili. De aceea iertarea este un mister.”
Referindu-se la protagonistul din Evanghelia zilei, Papa a evidențiat senzația acestuia de a se fi descurcat, de a fi fost șmecher, neînțelegând în schimb generozitatea stăpânului. Și de câte ori, oare, ieșind de la scaunul de Spovadă nu avem impresia că am reușit să o scoatem la capăt, să scăpăm ieftin. Însă această modalitate nu reprezintă primirea iertării, ci înseamnă „ipocrizia de a fura o iertare, o falsă iertare”. „Să îi cerem astăzi Domnului harul de a înțelege acest lucru: ‘șaptezeci de ori șapte’. Să cerem harul de a ne rușina în fața lui Dumnezeu. Rușinarea de păcate este un mare har. Să ne rușinăm de propriile păcate și astfel să primim iertarea și harul generozității de a-i ierta pe alții, căci dacă Domnul mi-a iertat mult, cine sunt eu pentru a nu ierta?”
