Papa Francisc: A evangheliza nu este mereu sinonim cu „a prinde pești”
26.03.2017, Milano (Catholica) - Ce poți face ca să nu îți pierzi bucuria de a evangheliza într-un context de tot mai mare secularizare? Aceasta a fost, în esență, una dintre cele trei întrebări puse Papei, aflat la Milano, la o întâlnire cu preoții și persoanele consacrate. Toate cele trei întrebări au fost primite de Sfântul Părinte în avans, pentru a se gândi la ele. Primul a vorbit pr. Gabriele Gioia, care a început constatând că „multe din energiile și din timpul preoților sunt absorbite pentru a continua formele tradiționale ale slujirii”, explicând apoi: „simțim provocările secularizării și irelevanța credinței într-o evoluție a unei societăți milaneze, care este tot mai pluralistă, multietnică, multireligioasă și multiculturală. Ni se întâmplă și nouă uneori să ne simțim ca Petru și apostolii după ce au trudit și nu au prins pești. Vă întrebăm: ce purificări și ce alegeri prioritare suntem chemați să facem pentru a nu pierde bucuria de a evangheliza și de a fi popor al lui Dumnezeu care mărturisește iubirea sa față de orice om?”
Pontiful a răspuns spontan în prima parte, apoi a citit din răspunsul pregătit. Astfel, la început a atras atenția că „a evangheliza nu este întotdeauna sinonim cu ‘a prinde pești’: înseamnă a merge, a înainta în larg, a da mărturie… și apoi Domnul, El ‘prinde peștii’.” A făcut trimitere la exortația apostolică „Evangelii nuntiandi” a Papei Paul al VI-lea, subliniind că este de mare actualitate și astăzi. Acest Pontif, a explicat Papa, îndeamnă astfel spre sfârșitul documentului amintit: „Să păstrăm această bucurie de a evangheliza; nu ca evanghelizatori triști, plictisiți, așa nu merge; un evanghelizator trist este unul care nu este convins că Isus este bucurie, că Isus îți aduce bucuria, și când te cheamă îți schimbă viața și îți dă bucuria și te trimite în bucurie, și în cruce, dar în bucurie, pentru a evangheliza.”
Sfântul Părinte a trecut în continuare la răspunsul pregătit, în trei puncte. Și a pornit de la provocările pomenite de preot. „Fiecare epocă istorică, încă din primele timpuri ale creștinismului, a fost încontinuu supusă la multiple provocări. Provocări în interiorul comunității ecleziale și în același timp în raportul cu societatea în care credința căpăta trup.” A ilustrat concret cu provocări din timpul apostolilor, așa cum putem citi de exemplu în Fapte. ‘Provocările trebuie luate ca pe bou, de coarne”, a spus Papa direct. „Să nu ne temem de provocări. Și este bine că există provocările. Este bine, pentru că ne fac să creștem. Sunt semn al unei credințe vii, al unei comunități vii care îl caută pe Domnul său și ține ochii și inima deschiși. Mai degrabă trebuie să ne temem de o credință fără provocări, o credință care se consideră completă, în întregime completă. […] Provocările ne ajută să facem în așa fel încât credința noastră să nu devină ideologică. Există pericolele ideologiilor, mereu. Ideologiile cresc, răsar și cresc atunci când unul crede că are credința completă, și devine ideologie. Provocările ne salvează de la o gândire închisă și definită și ne deschid la o înțelegere mai amplă a realității revelate.”
S-a legat apoi de acea prezentare a societății ca fiind „multi” – multiculturală, multireligioasă, multietnică. „Eu cred că Biserica”, a spus Papa, „în arcul întregii sale istorii, de atâtea ori – fără ca să fim conștienți de asta – are multe să ne învețe și să ne ajute pentru o cultură a diversității. Trebuie să învățăm. Duhul Sfânt este Învățătorul diversității. Să privim Diecezele noastre, preoții noștri, comunitățile noastre. Să privim congregațiile călugărești. Atâtea carisme, atâtea moduri de a realiza experiența credinței. Biserica este una într-o experiență multiformă. Este una, da. Dar într-o experiență multiformă.”
„De câte ori am confundat unitatea cu uniformitatea? Și nu este același lucru. Sau de câte ori am confundat pluralitatea cu pluralismul? Și nu este același lucru”, a continuat Pontiful. Uniformitatea și pluralismul nu sunt de la duhul bun: nu vin de la Duhul Sfânt. În schimb pluralitatea și unitatea vin de la Duhul Sfânt. În ambele cazuri ceea ce se caută să se facă este de a reduce tensiunea și de a șterge conflictul sau ambivalența la care suntem supuși ca ființe umane. A căuta să se elimine unul dintre polii tensiunii înseamnă a elimina modul în care Dumnezeu a voit să se reveleze în umanitatea Fiului Său.” A trecut de aici la ultimul punct: formarea la discernământ. „Discernământul acestor lucruri care par opuse sau care sunt opuse pentru a ști când o tensiune, o opoziție vine de la Duhul Sfânt și când vine de la Cel Rău. Și pentru aceasta, trebuie formare la discernământ.”
Pornind de la cultura în care trăiesc tinerii astăzi, a spus: „consider că este bine să îi învățăm să discearnă, pentru că avem instrumentele și elementele care să îi ajute să parcurgă drumul vieții fără ca să stingă Duhul Sfânt care este în ei. Într-o lume fără posibilități de alegere, sau cu mai puține posibilități, probabil că lucrurile ar părea mai clare, nu știu. Însă astăzi credincioșii noștri – și noi înșine – suntem expuși la această realitate și de aceea sunt convins că noi ca o comunitate eclezială trebuie să mărim habitus-ul discernământului. Și aceasta este o provocare și cere harul discernământului, pentru a încerca să învățăm și să avem deprinderea discernământului.”
A făcut apel la experiența de familie: „Când suntem copii este ușor ca tata și mama să ne spună ceea ce trebuie să facem și este bine – astăzi nu cred că este atât de ușor; în timpurile mele, da, dar astăzi nu știu, dar oricum este mai ușor. Dar treptat ce creștem, în mijlocul unei multitudini de glasuri unde aparent toate au dreptate, discernământul a ceea ce ne conduce la Înviere, la Viață și nu la o cultură a morții, este crucial. Pentru aceasta subliniez așa de mult această necesitate. Este un instrument catehetic precum și pentru viață. În cateheză, în călăuzirea spirituală, în predici, trebuie să învățăm poporul nostru, să îi învățăm pe tineri, să îi învățăm pe copii, să îi învățăm pe adulți discernământul. Și să îi învățăm să ceară harul discernământului.” Și a încheiat trimițând la exortația sa, „Evangelii gaudium”, mai exact la punctele 40-45.
