Dr. Anton Coșa: O viață închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș

04.04.2017, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea O viață închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș, lucrare coordonată de dr. Anton Coșa. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în format 17×24, are 265 de pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. Iată prezentarea autorului:
Volumul de față, pe care l-am intitulat O viață închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș, adună în paginile sale o serie de materiale (inedite și edite) dedicate de-a lungul timpului profesorului Dumitru Mărtinaș. Profesorul Dumitru Mărtinaș este autorul cărții „Originea ceangăilor din Moldova„, operă publicată postum, care a adus în mediul științific o abordare deosebită privind originea românească a populației romano-catolice din Moldova. Născut la 11 mai 1897, în satul Butea (fosta comună Miclăușeni, actuala comună Butea) din județul Iași, într-o familie de țărani catolici, copilul Dumitru Mărtinaș a arătat o evidentă dorință de a învăța, fiind un elev silitor. Studiile secundare le va urma la Seminarul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași (absolvindu-le în anul 1916), iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (cu diplomă de licență obținută în anul 1922).
Volumul de față, O viață închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș, este structurat pe un număr de 8 capitole: I. Articole și studii despre viața și activitatea profesorului Dumitru Mărtinaș; II. Extrase din volumul profesorului Dumitru Mărtinaș, „Originea ceangăilor din Moldova”; III. Medalia aniversară „Prof. Dumitru Mărtinaș”; IV. Cronica activității Asociației Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș”; V. Documente; VI. Note; VII. Bibliografie; VIII. Fotografii.
În primul capitol am inclus un număr de 16 texte, inedite sau editate de-a lungul timpului, semnate de personalități, bisericești și laice, care au apreciat cum se cuvine opera profesorului Dumitru Mărtinaș: PS Petru Gherghel, În căutarea adevărului; Gheorghe Bejan, Profesorul Dumitru Mărtinaș; Alexandru Ciubîcă, Activitatea profesorului Dumitru Mărtinaș la Colegiul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș; Anton Coșa, Un manuscris uitat al lui Dumitru Mărtinaș; Ioan Dănilă, Dumitru Mărtinaș și sistematica argumentației lingvistice; Cristinel Farcaș, In memoriam prof. Dumitru Mărtinaș; Dorinel Ichim, Amintiri despre un om; Ioan Lăcătușu, Dumitru Mărtinaș și problematica raporturilor dintre romano-catolicii din Moldova și românii din sud-estul Transilvaniei; Ștefan Lupu, 110 ani de la nașterea lui Dumitru Mărtinaș; Dorin Suciu, Dumitru Mărtinaș: Exegi Monumentum; Dorin Borda, Dumitru Mărtinaș – medalion; Constantin Beloiu, Profesorul Dumitru Mărtinaș și problema originii etno-istorice a ceangăilor din Moldova; Costin Merișca, Gânduri pe marginea cărții lui Dumitru Mărtinaș; Alexandru Popșor, Contribuții la biografia unor dascăli de neuitat: Dumitru Mărtinaș; J. Spielmann, Un pedagog – Dumitru Mărtinaș; Anton Coșa, Și ei l-au cunoscut pe Dumitru Mărtinaș.
În capitolul al II-lea am inserat un număr de 7 texte, extrase din cartea profesorului Dumitru Mărtinaș, Originea ceangăilor din Moldova: Dumitru Mărtinaș, Cuvântul autorului la volumul „Originea ceangăilor din Moldova”; Vladimir Petercă, Cuvânt înainte la volumul „Originea ceangăilor din Moldova”; Anton Despinescu, Prefață la volumul „Originea ceangăilor din Moldova”; Ion Dumitriu-Snagov, Cuvânt introductiv la volumul „Originea ceangăilor din Moldova”; Dumitru Mărtinaș, Concluziile autorului la volumul „Originea ceangăilor din Moldova”; Ion Coja, Posfață la volumul „Originea ceangăilor din Moldova”; Dumitru Mărtinaș, Cîteva note autobiografice ale autorului volumului „Originea ceangăilor din Moldova.
În capitolul al III-lea prezentăm medalia aniversară „Prof. Dumitru Mărtinaș”, emisă de Asociația Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș”, Arhivele Naționale Bacău și Asociația Arhiviștilor din România – Filiala Bacău, în anul 2007, cu ocazia aniversării a 110 ani de la nașterea profesorului Dumitru Mărtinaș.
În capitolul al IV-lea am redactat o Cronică a activității Asociației Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș” în cei 15 ani de existență (2001-2016). Fără a avea pretenția unei treceri în revistă exhaustive, ne-am organizat prezentarea pe trei segmente principale: A. Manifestări științifice și culturale, lansări de cărți, interviuri, proiecte derulate sub egida sau colaborarea Asociației Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș”; B. Participări la congrese, conferințe, sesiuni științifice, simpozioane, mese rotunde, colocvii, reuniuni, dezbateri, unde s-au prezentat teme privitoare la catolicii din Moldova; C. Publicații care au apărut sub egida sau cu sprijinul Asociației Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș”.
Capitolul al V-lea cuprinde o serie de Documente care, cu câteva excepții, sunt inedite. Documentele provin din Arhiva Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș și din fondurile Arhivelor Naționale Mureș. Ele fac referire la activitatea didactică a profesorului Dumitru Mărtinaș
În prezentul volum, O viață închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș, acțiunea noastră asupra textelor publicate a fost minimă. Nu am intervenit în niciun fel în notele de subsol (acolo unde ele există) ale acestor texte. În câteva cazuri am adus unele clarificări în capitolul al VI-lea, de Note (unde am făcut trimiterile necesare și în privința textelor deja publicate). Nu am adnotat textele editate, astfel încât să le aducem în actualitate („la zi”), considerând, asemenea altor cercetători, că orice astfel de acțiune „ar fi constituit un fel de falsificare a datelor inițiale ale cercetării expuse” anterior.
Într-un capitol separat (al VII-lea), de Bibliografie, am inserat o bună parte a bogatei producții științifice românești (volume, articole și studii, periodice) privitoare la istoria catolicilor din Moldova, din anii de după apariția cărții lui Dumitru Mărtinaș, până în zilele noastre.
În paginile capitolului de final (al VIII-lea) am ales să reproducem o serie de Fotografii privitoare la profesorul Dumitru Mărtinaș. Imaginile sunt din Arhiva Asociației Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș”, cu excepția fotografiei nr. 9 – Corpul profesoral al Liceului „Al. Papiu Ilarian”din Târgu Mureș (trimisă de profesorul Alexandru Ciubîcă) și a fotografiilor nr. 10 și nr. 11 – Tablou de absolvire – 1928 – Liceul „Al. Papiu Ilarian” (trimise de jurnalistul Dorin Suciu de la Târgu Mureș).
Cartea O viață închinată unei opere. In memoriam professoris Dumitru Mărtinaș apare sub egida Asociației Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș” Bacău și a Departamentului de Cercetare istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

