În ciuda atacurilor teroriste, Papa tot merge în Egipt
10.04.2017, Vatican (Catholica) - Vaticanul a confirmat că nu s-a schimbat nimic legat de călătoria Papei Francisc în Egipt, la sfârșitul acestei luni, rămânând fixată conform planurilor inițiale, în ciuda atacurilor teroriste care chiar ieri au mai dus la moartea a 43 de persoane, dintre creștinii copți. Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Greg Burke, le-a spus jurnaliștilor luni, 10 aprilie, că „planurile pentru călătoria Papei în Egipt merg înainte”. Papa însuși a confirmat călătoria, conform pr. Marco Tasca. Într-o întâlnire de astăzi cu miniștrii generali ai Ordinului Franciscan, Pontiful „a confirmat foarte ferm călătoria sa în Egipt”, a spus pr. Tasca.
Sfântul Părinte plănuiește să viziteze capitala egipteană Cairo în zilele de 28-29 aprilie, speranțele fiind de încurajare a dialogului catolico-musulman. Motivația nu a scăzut – ba dimpotrivă – după ce biserica coptă Mar Gerges din Tanta, Egipt, a fost ținta unui atac cu bombă, în urma căruia au murit 27 de persoane, alte 71 fiind rănite. O a doua explozie a urmat lângă o biserică din Alexandria, ucigând 15 persoane și rănind alte 35. Sinucigașul a încercat să intre cu forța în biserică, dar a fost oprit de poliție, din păcate detonând bomba. ISIS a revendicat ambele atacuri. Atacul din Alexandria l-a vizat probabil și pe Patriarhul copt Tawadros II, care celebra în acel moment în biserică.
După celebrarea Liturghiei de Florii, Papa Francisc s-a rugat pentru victimele „atacului care din nefericire a avut loc astăzi lângă Cairo”, exprimându-și solidaritatea cu liderul copt. Ar urma să se întâlnească cu acesta în cadrul vizitei sale de la sfârșitul lunii. O altă întâlnire va fi cu marele imam al Al-Azhar, Ahmed el-Tayyeb. Papa va părăsi Roma la 10.45, pe 28 aprilie, urmând să ajungă la 2PM în Cairo. După o scurtă vizită la președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi, Papa și marele imam vor ține câte un discurs la o conferință internațională pentru pace. Va urma întâlnirea cu autoritățile de stat și cu capul Bisericii Ortodoxe Copte din Alexandria.
Pe 29 aprilie, Papa Francisc va celebra Liturghia dimineața, după care va lua masa cu Episcopii egipteni catolici. Aceștia l-au invitat în timpul vizitei ad limita din februarie a.c. După-amiaza este prevăzută întâlnirea cu preoții, persoanele consacrate și seminariștii, urmată de o ceremonie de rămas bun, de la 5PM – sosirea la Roma este așteptată la 8.30PM.
