Papa a transmis un mesaj video înainte de călătoria sa apostolică în Egipt
25.04.2017, Vatican (Catholica) - „Iubit popor egiptean, ‘Al Salamò Alaikum!’, Pacea să fie cu voi!” – cu acest salut de pace începe mesajul video pe care Papa Francisc l-a transmis poporului egiptean cu câteva zile înainte de călătoria sa apostolică în această țară, programată vineri și sâmbătă, 28 și 29 aprilie 2017. Pontiful afirmă că merge „cu inima plină de bucurie și recunoștință” în Egipt, „leagăn de civilizație, dar al Nilului, pământ de soare și ospitalitate, în care au trăit patriarhii și profeții și unde Dumnezeu, cel blând și milostiv, atotputernic și unic, și-a făcut auzită vocea”, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
„Sunt cu adevărat fericit să vin ca prieten, mesager de pace și pelerin în țara care, în urmă cu peste două mii de ani, a oferit ospitalitate Sfintei Familii care a fugit din fața amenințărilor regelui Irod. Mă simt onorat să vizitez țara vizitată de Sfânta Familie! Vă salut cordial și vă mulțumesc pentru că mi-ați adresat invitația de a vizita Egiptul, pe care voi îl numiți ‘Umm il Dugna’, Mama universului!” Sfântul Părinte și-a exprimat recunoștința față de președintele Republicii Egipt, față de organizatorii călătoriei și de autoritățile religioase: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Copte, Tawadros al II-lea; marele imam al moscheii Al Azhar; și, bineînțeles, Patriarhul Bisericii Copto-Catolice. Dar, a continuat Pontiful adresându-se tuturor egiptenilor, „vă mulțumesc fiecăruia dintre voi, cei care îmi faceți loc în inimile voastre”.
„Îmi doresc ca această vizită să fie o îmbrățișare de consolare și încurajare pentru toți creștinii din Orientul Mijlociu; un mesaj de prietenie și stimă față de toți locuitorii Egiptului și ai regiunii; un mesaj de fraternitate și reconciliere față de toți fiii lui Abraham, în special față de cei din lumea islamică, în care Egiptul ocupă un loc de prim plan. Am speranța că aceasta va fi și o importantă contribuție la dialogul inter-religios cu lumea islamică și la dialogul ecumenic cu venerata și iubita Biserică Ortodoxă Coptă”. „Lumea de astăzi, sfâșiată de violența oarbă care a lovit și inima țării voastre”, a remarcat Papa în mesajul său, „are nevoie de pace, iubire și milostivire”.
„Are nevoie de făcători de pace și de persoane libere și eliberatoare, de persoane curajoase care știu să învețe din trecut pentru a construi viitorul fără a se închide în prejudecăți. Are nevoie de constructori de punți de pace, dialog, fraternitate, dreptate și omenie”. „Iubiți frați egipteni, tineri și bătrâni, femei și bărbați, musulmani și creștini, bogați și săraci, vă îmbrățișez cordial și îi cer lui Dumnezeu atotputernicul să vă binecuvânteze și să ferească țara voastră de orice rău. Vă rog, rugați-vă pentru mine! ‘Shukran wa Tahiaì Misr!’ – ‘Vă mulțumesc și trăiască Egiptul!'”
În cadrul călătoriei sale apostolice în Egipt, Pontiful se va deplasa cu un autoturism normal, nu blindat. Luni, 24 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în Sala de Presă a Sfântului Scaun, purtătorul de cuvânt Greg Burke a expus câteva detalii ale vizitei de două zile în Egipt. Sunt prevăzute cinci discursuri în cursul călătoriei, începând cu cel pe care Pontiful îl va adresa la Conferința Internațională de Pace, la care va vorbi și marele imam al moscheii Al Azhar din Cairo. Pontiful se va întâlni apoi cu autoritățile și cu Patriarhul copt ortodox al Alexandriei, Tawadros al II-lea, cu care va merge la apropiata biserică Sfinții Apostoli Petru și Paul, lovită în luna decembrie de un atentat, unde va participa la un moment de rugăciune ecumenică pentru victimele actelor de terorism.
În ziua următoare, va avea loc celebrarea Sfintei Liturghii și întâlnirea cu clerul, persoanele consacrate și seminariștii. Greg Burke a spus: „Papa dorește să dea semnale pozitive. Este senin, nu naiv; cunoaște situația din Egipt, știe ce s-a întâmplat cu creștinii ortodocși de rit copt în ultimii ani, în special în Duminica Floriilor, însă dorește să dea și un semnal pozitiv. În măsura în care este posibil, Pontifului îi place normalitatea, de aceea a ales să se deplaseze cu un autoturism normal, acoperit; vor exista însă două momente în care se va deplasa cu o mașină de golf: la Sfânta Liturghie de sâmbătă, pentru a sta în mijlocul mulțimii; și în cadrul întâlnirii de la Seminar, unde va avea loc un moment de rugăciune cu preoții, seminariștii și persoanele consacrate. Și acolo se va deplasa în mijlocul mulțimii cu o mașină de golf.”
