Papa Francisc: Totul trece, mai puțin iubirea lui Dumnezeu față de noi
26.04.2017, Vatican (Catholica) - Miercuri, 26 aprilie 2017, Papa Francisc a spus că credința creștină, în loc să vină din promisiuni goale ale altor ființe umane, este înrădăcinată în promisiunea lui Cristos de a nu ne părăsi niciodată și de a rămâne cu noi până la sfârșitul timpului. „Până când va dura grija lui Dumnezeu față de om? Până când Domnul Isus, care merge cu noi, până când va avea grijă de noi?”, a întrebat Pontiful. „Răspunsul Evangheliei nu lasă loc la îndoieli: până la sfârșitul lumii! Vor trece cerurile, va trece pământul, vor fi șterse speranțele umane, dar Cuvântul lui Dumnezeu este mai mare decât orice și nu va trece. Și El va fi Dumnezeu-cu-noi, Dumnezeul Isus care merge cu noi.”
“Nu va fi zi din viața noastră în care vom înceta să fim o preocupare pentru inima lui Dumnezeu”, a spus Episcopul Romei, adăugând: “Dumnezeu cu siguranță va avea grijă de toate necesitățile noastre, nu ne va abandona în timpul încercării și al întunericului”. Papa Francisc le-a vorbit pelerinilor în cadrul audienței generale săptămânale, continuând seria de cateheze pe tema speranței. El a subliniat că pentru creștini, speranța nu este un sentiment vag, sau același lucru cu sentimentele schimbătoare ale celor care doresc să schimbe lumea folosind doar puterea voinței lor. „Speranța creștină își are rădăcina nu în atracția viitorului, ci în siguranța a ceea ce Dumnezeu ne-a promis și a realizat în Isus Cristos”.
Datorită acestei promisiuni, creștinii îl pot urma pe Domnul fără teamă: „Dacă începutul oricărei vocații este un ‘Urmează-mă’, cu care El ne asigură să rămână mereu în fața noastră, atunci de ce să ne temem?… Chiar trecând prin porțiuni de lume rănită, unde lucrurile nu merg bine, noi suntem printre cei care și acolo continuă să spere… Tocmai unde se răspândește întunericul trebuie ținută aprinsă o lumină. Să ne întoarcem la ancoră. Credința noastră este ancora în cer. Noi avem viața noastră ancorată în cer. Ce trebuie să facem? Să ne agățăm de funie: este mereu acolo. Și să mergem înainte pentru că suntem siguri că viața noastră are o ancoră în cer, pe acel mal unde vom ajunge.”
Sfântul Părinte a arătat că în Evanghelia lui Matei, evanghelistul amintește anunțul profetic prezent în Cartea profetului Isaia: “Iată, Fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emmanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi”. Acest verset, împreună cu promisiunea de la sfârșitul Evangheliei, “Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii”, comunică misterul identității lui Dumnezeu: că El este „Dumnezeu cu noi”. “Existența noastră este un pelerinaj, un drum”, și pe acest drum „omul nu este niciodată singur. Mai ales creștinul nu se simte niciodată abandonat, pentru că Isus ne asigură că nu ne așteaptă numai la sfârșitul călătoriei noastre lungi, ci ne însoțește în fiecare dintre zilele noastre”.
Papa ne-a avertizat că dacă ne-am baza pe propriile noastre puteri, „am avea dreptate să ne simțim dezamăgiți și înfrânți, pentru că lumea adesea se demonstrează refractară la legile iubirii. De atâtea ori preferă legile egoismului. Dar dacă supraviețuiește în noi certitudinea că Dumnezeu nu ne abandonează, că Dumnezeu ne iubește cu duioșie pe noi și lumea aceasta, atunci imediat se schimbă perspectiva”. De aceea, „sfântul popor credincios al lui Dumnezeu este neam care stă în picioare și merge în speranță. Și oriunde merge, știe că iubirea lui Dumnezeu l-a precedat: nu există parte a lumii care să îi scape victoriei lui Cristos Înviat. Și care este victoria lui Cristos Înviat? Victoria iubirii.”
