Papa către egipteni: Singurul nostru „fanatism” ar trebui să fie caritatea

29.04.2017, Cairo (Catholica) - Papa Francisc le-a spus catolicilor egipteni că trăirea cu adevărat a credinței înseamnă să scăpăm de atitudinile ipocrite și să ne concentrăm pe singura obsesie care contează: iubirea altora, indiferent cât de greu este. „Lui Dumnezeu îi place doar credința care este mărturisită cu viețile noastre, căci singurul ‘fanatism’ pe care credincioșii îl pot avea este cel al carității! Orice alt fanatism nu vine de la Dumnezeu și nu îi este plăcut”, a afirmat Papa sâmbătă, 29 aprilie 2017, la Cairo. Adevărata credință, a spus el, „este cea care ne face mai caritabili, mai milostivi, mai cinstiți și mai umani. Ea ne îndreaptă inimile spre a-i iubi pe toți, fără a ține cont de costuri, fără distincție și fără preferințe”.

Papa Francisc s-a adresat celor 15.000 de persoane care au participat la Liturghia prezidată de el pe Stadionul Forțelor de Apărare Aeriană din Cairo, în cadrul vizitei sale din 28-29 aprilie în Egipt. Călătoria are loc în mare măsură ca urmare a unei dezghețări recente în relațiile dintre Vatican și prestigioasa Universitate al-Azhar, una dintre cele mai înalte autorități instituționale ale islamului sunnit, relații ce au devenit tensionate începând cu 2011. Vizita are loc și în urma creșterii atacurilor asupra comunității copte din Egipt, și, ca atare, urmărește să fie un semn de sprijin față de creștini, precum și spre întărirea relațiilor catolico-musulmane. Egiptul are aproximativ 272.000 de catolici și 213 de parohii, într-o populație totală de circa 89 de milioane de persoane. Țara este predominant musulmană, creștinii, inclusiv ortodocși, ortodocși copți, protestanți și catolici, reprezentând doar 10% din populație.

În predica sa, care a fost citită în italiană, cu traducere în arabă, Papa Francisc a vorbit despre calitățile unei credințe sincere, subliniind că suntem chemați să iubim, să slujim și să îi ajutăm pe frații și surorile noastre – niciodată tratându-i ca pe un dușman. Adevărata credință, a spus el, „ne impulsionează să răspândim, să apăram și să trăim cultura întâlnirii, dialogului, respectului și fraternității”. De asemenea, ne dă „curajul de a-i ierta pe cei care ne-au greșit” și de a trăi faptele trupești de milostivire. Papa a spus că „credința adevărată ne conduce să protejăm drepturile altora cu același zel și entuziasm cu care ne apărăm pe noi înșine. Într-adevăr, cu cât creștem mai mult în credință și cunoaștere, cu atât creștem mai mult în smerenie și în conștientizarea micimii noastre.”

Cuvintele sale au pornit de la pasajul evanghelic pentru cea de-a treia Duminică a Paștelui, care relatează episodul cu ucenicii ce se întâlnesc cu Isus pe drumul de la Ierusalim la Emaus. Experiența ucenicilor, a spus el, poate fi rezumată în trei cuvinte: moartea, învierea și viața. La început ucenicii sunt plini de dezamăgire și disperare, fără să înțeleagă cum Dumnezeu l-a putut lăsa pe Isus, Mântuitorul lor, să fie răstignit, a observat Pontiful. Totuși, Isus se apropie și merge cu ei, transformându-le disperarea în viață.

„Nu puteau înțelege de ce Dumnezeu Atotputernicul nu l-a salvat de la o moarte atât de rușinoasă. Crucea lui Cristos era crucea propriilor lor idei despre Dumnezeu; moartea lui Cristos era moartea a ceea ce ei credeau că este Dumnezeu.” Cu toate acestea, în realitate, „ei erau cei morți, cei îngropați în mormântul înțelegerii limitate”, a continuat Papa, adăugând: „Cât de des paralizăm prin refuzul de a ne depăși ideile despre Dumnezeu, un dumnezeu creat după chipul și asemănarea omului! Cât de des cădem în disperare refuzând să credem că omnipotența lui Dumnezeu nu este una a puterii și autorității, ci mai degrabă a iubirii, iertării și vieții!”

În cele din urmă, în „frângerea pâinii”, Euharistia, cei doi ucenici îl recunosc pe Isus Înviat și sunt „plini de bucurie, încredere și entuziasm, gata să dea mărturie”, a spus Sfântul Părinte. Dacă nu distrugem și noi „vălul care ne întunecă vederea” și dacă nu scuturăm „împietrirea inimilor și a prejudecăților noastre”, atunci „nu vom putea niciodată să recunoaștem fața lui Dumnezeu”. Tocmai în acest întuneric și în această disperare, Isus se apropie și „transformă disperarea lor în viață”, a spus Pontiful, explicând că atunci când „ajungem în adâncimile eșecului și neajutorării, când scăpăm de iluzia că suntem cei mai buni, suficienți nouă înșine și centrul lumii noastre, atunci Dumnezeu ajunge la noi să transforme noaptea noastră în zori, necazul nostru în bucurie, moartea noastră în înviere”.

Trebuie să urmăm aceeași cale a ucenicilor, fără să rămânem în îndoială sau în disperare, concentrându-ne doar pe cruce, ci ajungând să înțelegem adevărul și speranța Învierii, a spus el, subliniind că „nu îl putem întâlni pe Dumnezeu fără să ne răstignim mai întâi noțiunile noastre limitate despre un dumnezeu care reflectă doar propria noastră înțelegere despre omnipotență și putere”. Această experiență trebuie să se traducă și în felul în care îi tratăm pe ceilalți; „experiența ucenicilor pe drumul spre Emaus ne învață că nu este deloc util să umplem lăcașurile noastre de cult dacă inimile ne sunt goale din teama de Dumnezeu și de prezența Sa.”

„Nu este de folos să ne rugăm dacă rugăciunea noastră către Dumnezeu nu se transformă în iubire pentru frați. Toată religiozitatea noastră nu slujește la nimic dacă nu este animată de o credință profundă și de iubire”. Papa a spus că, în acest sens, este inutil să fim îngrijorați de imaginea noastră, „de vreme ce Dumnezeu privește în suflet și în inimă și El detestă ipocrizia. Pentru Dumnezeu, este mai bine să nu crezi decât să fii un credincios fals, un ipocrit!” La fel cum discipolii au văzut și au crezut, întorcându-se imediat la Ierusalim pentru a împărtăși experiența lor, și Biserica „trebuie să știe și să creadă că Isus locuiește în ea și îi dăruiește viață prin Euharistie, prin Scripturi și prin Sacramente”, a spus el.

Papa Francisc a încheiat încurajându-i pe cei prezenți: „plini de bucurie, curaj și credință”, ca ucenicii din Emaus, „să vă întoarceți la Ierusalimul vostru, adică la viața de zi cu zi, la familiile voastre, la munca voastră și la țara voastră iubită”. „Nu vă temeți să vă deschideți inimile spre lumina Domnului Înviat și să vă transformați incertitudinea într-o forță pozitivă pentru voi și pentru ceilalți. Nu vă fie frică să iubiți pe toată lumea, pe prietenii și pe dușmanii voștri, pentru că puterea și comoara credinciosului se află într-o viață a iubirii!”