Hramul bisericii „Sf. Iosif Muncitorul” din Buftea

01.05.2017, București (Catholica) - Comunitatea romano-catolică din Buftea-Crevedia, jud. Ilfov, și-a sărbătorit cu anticipație duminică, 30 aprilie 2017, patronul, pe Sfântul Iosif Muncitorul, aflăm dintr-un material publicat pe Angelus.com.ro.
La celebrarea Sfintei Liturghii au participat credincioși din comunitatea locală, precum și oaspeți din parohiile învecinate. Alături de părintele paroh Eusebiu Pișta OFM Conv, au concelebrat pr. Emil Moraru – primul paroh român al comunității, pr. Sergiu Antal OFM Conv – responsabil cu terțiarii franciscani și pr. Valeriu Acatrinei – preot vicar al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din București, care a ținut și cuvântul de învățătură.
În cadrul predicii, părintele Valeriu a îndemnat comunitatea să se apropie de Sacramentul Spovezii și al Euharistiei, dar și să învețe din exemplul de ascultare și iubirea pentru muncă a Sfântului Iosif. Un alt element deosebit de important din viața Sfântului Iosif a fost tăcerea, pe care și noi ar trebui să o experimentăm mai des, combinată cu un examen de conștiință umil în fața Domnului.
