Cursuri de engleză pentru credincioşii români
05.11.2007, Londra (Catholica) - Una dintre problemele majore cu care românii care vin în Marea Britanie se confruntă încă din prima zi este aceea a limbii engleze. Majoritatea au un sentiment de frustrare atunci când încearcă să se integreze în viaţa de aici şi nu se pot face înţeleşi sau să înţeleagă ce spun cei din jur, scrie pr. Robert Măţău pe Ercis.ro. Limba engleză, deşi nu foarte dificilă, nu este nici pe departe la fel de uşoară pentru români precum italiana sau chiar limba spaniolă. Acest fapt coroborat cu faptul că piaţa forţei de muncă pentru români este şi va rămâne închisă cel puţin până la 31 decembrie 2008, creează multe şi uneori insurmontabile obstacole.
Dacă pentru posibilitatea de a munci legal aici şansele sunt reduse, în ciuda eforturilor făcute la toate nivelurile şi mai ales din cauza recentei reputaţii negative la nivel european, care atârnă ca o piatră de moară în cântărirea argumentelor în favoarea deschiderii pieţei muncii pentru noi, cât priveşte aspectul cunoaşterii limbii engleze un pas important a fost deja făcut. Aceasta deoarece a cunoaşte limba engleză înseamnă un pas mare înainte în şansa de a găsi un loc de muncă, unul mai bun poate, de a încerca să-ţi întocmeşti actele necesare şi a te integra mai uşor, deşi mai sunt şi alte condiţii de îndeplinit, cel puţin la fel de dificile.
Începând de la jumătatea lunii octombrie, în parohia catolică „Ss. Sebastian and Pancras”, din Kingsbury, Londra, acolo unde pr. Măţău îşi desfăşoară activitatea de capelan român, cu largul concurs al pr. David Williamson, parohul englez, a început un program pilot de predare a limbii engleze pentru români, la nivel de începători. Pentru două ore, în fiecare duminică, înainte de Sfânta Liturghie în limba română (care se celebrează la ora 11.00), începând de la ora 9.00 până la ora 10.45 două clase de români de câte 30 persoane fiecare pot participa la cursuri de limba engleză. Orele sunt bazate pe cursul ESOL, engleza ca a doua limbă, şi sunt predate de o profesoară de aici. Până acum această iniţiativă s-a dovedit un succes, peste 40 de alţi români fiind pe lista de aşteptare pentru cursul de anul viitor, iar mulţi alţii şi-au arătat interesul de a participa.
