16 decembrie: data consacrării noilor Episcopi
02.11.2007, Blaj (Catholica) - Urmare a alegerii de către Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a doi noi Episcopi, în data de 20 iunie 2007, şi proclamării acestora de către Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea şi, concomitent, de către Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major şi Mitropolit, în data de 27 octombrie 2007, în deplină conformitate cu prevederile dreptului canonic în cauză, Preafericirea Sa Lucian Mureşan a făcut publică data hirotonirii noilor Episcopi, prin adresa 145/02.10.2007.
Astfel, slujba Sfintei Hirotoniri întru episcopat va avea loc în data de 16 decembrie 2007, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. Comunicatul semnat pe BRU.ro de pr. Adin Pop se încheie astfel: „Laici şi clerici, suntem chemaţi cu toţii a ne uni în rugăciune cu noii Episcopi, pentru ca apoi participarea la această binecuvântată celebrare să ne fie tuturor aducătoare de plinătate de haruri divine.” De la reintrarea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice, va fi a doua ceremonie de consacrare întru episcopat în Catedrala Blajului. Singura ceremonie de acest fel de până acum a avut loc la 8 septembrie 1994, la Blaj, când IPS Mitropolitul Lucian Mureşan, IPS George Guţiu şi PS Ioan Ploscaru i-au consacrat pe PS Alexandru Mesian şi pe PS Virgil Bercea. Ceremonia din 16 decembrie a.c. va fi tot dublă, consacraţi fiind PS Mihai Frăţilă şi PS Vasile Bizău.
