Papa Francisc: Nici o boală nu micșorează valoarea noastră inestimabilă în ochii lui Dumnezeu
18.05.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a întâlnit joi, 18 mai 2017, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, cu persoane care suferă de boala Huntington sau coreea Huntington, provenite din întreaga lume. Audiența acordată de Pontif a fost precedată de o întâlnire cu jurnaliștii, organizată la Sala de Presă a Sfântului Scaun, miercuri, 17 mai, în cadrul căreia s-a evidențiat dorința de solidaritate cu cercetătorii, pacienții și familiile celor bolnavi. Mulțumindu-le pentru prezența numeroasă, în ciuda dificultăților pe care le-au avut de înfruntat în timpul călătoriei, Papa și-a exprimat aprecierea pentru tenacitatea și dăruirea din partea rudelor, a medicilor, a operatorilor sanitari și a voluntarilor care stau alături de cei suferinzi de boala Huntigton într-un parcurs de viață ce prezintă numeroase urcușuri și greutăți, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
„Pentru prea mult timp, temerile și dificultățile care au caracterizat viața persoanelor suferinde de boala Huntigton au creat în jurul lor neînțelegeri, bariere, adevărate forme de marginalizare. În multe cazuri, bolnavii și familiile lor au trăit drama rușinii, a izolării, a abandonului. Astăzi, însă, suntem aici pentru că vrem să ne spunem nouă înșine și lumii întregi: ‘Niciodată ascuns de acum înainte!’ Nu este vorba doar de un simplu slogan, ci de un angajament care trebuie să ne facă pe toți protagoniști. Forța și convingerea cu care rostim aceste cuvinte derivă tocmai din cuvintele și învățătura lui Isus. În timpul misiunii Sale publice, El a întâlnit numeroși bolnavi, și-a asumat suferințele lor și a făcut să cadă zidurile stigmatizării și ale marginalizării care îi împiedicau pe mulți dintre ei să se simtă respectați și iubiți.”
„Pentru Isus, boala nu a reprezentat niciodată un obstacol în calea întâlnirii omului, ci dimpotrivă. El ne-a învățat că persoana umană este întotdeauna prețioasă, întotdeauna dotată cu o demnitate pe care nimeni și nimic nu o poate șterge, nici măcar boala. Fragilitatea nu este un rău. Iar boala, care este o expresie a fragilității, nu poate și nu trebuie să ne facă să uităm că în ochii lui Dumnezeu valoarea noastră rămâne întotdeauna inestimabilă.” Întâlnirea bolnavilor de Huntington, organizată de senatoarea Elena Cattaneo, care este și cercetător, împreună cu președintele Senatului din Italia, Pietro Grasso, se înscrie în proiectul „Niciodată ascuns de acum înainte”, promovat de diferite asociații.
În discursul său, Pontiful a pus de asemenea accentul pe rolul Bisericii Catolice în calitate de parte activă în inițiativele destinate sprijinirii persoanelor din întreaga lume care trăiesc cu boala Huntington, începând cu America de Sud, unde incidența acestei boli ereditare neurodegenerative este cea mai ridicată din lume. Adresându-se operatorilor sanitari din cadrul Spitalului Casa Sollievo della Sofferenza, din Italia, Sfântul Părinte a reliefat importanța slujirii realizate de personal, îndemnându-i să fie un punct de referință pentru pacienți și rudele lor care, în diferite situații, au de înfruntat gravele probleme care însoțesc această maladie.
