Prieten al israelienilor şi al palestinienilor
15.05.2009, Tel Aviv (Catholica) - Înainte să plece din Ţara Sfântă, Papa Benedict al XVI-lea a reafirmat prietenia sa pentru israelieni şi palestinieni, chemând la încetarea vărsării de sânge şi a luptelor. Astăzi Sfântul Părinte a rostit ultimul său discurs din acest pelerinaj pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, de unde s-a întors cu avionul la Roma. În acest discurs a amintit de măslinul plantat la reşedinţa preşedintelui Shimon Peres, simbol al „strânselor relaţii dintre creştini şi evrei”.
Pontiful a continuat: „Suntem hrăniţi de aceleaşi rădăcini spirituale. Ne întâlnim ca fraţi, fraţi care uneori în decursul istoriei au avut relaţii tensionate, dar acum suntem ferm angajaţi să construim punţi de prietenie durabilă. […] Am venit să vizitez această ţară ca prieten al israelienilor, la fel cum sunt prieten al poporului palestinian”, iar prietenii „găsesc ca profund deranjant să vadă pe celălalt că suferă”. Şi de aici apelul: „Gata cu vărsările de sânge! Gata cu luptele! Gata cu terorismul! Gata cu războiul! […] Să fie universal recunoscut faptul că statul Israel are dreptul la a exista şi a se bucura de pace şi securitate în graniţele recunoscute internaţional. Şi de asemenea să se recunoască faptul că poporul palestinian are dreptul la o ţară independentă şi suverană, să trăiască în demnitate şi să călătorească liber. Fie ca soluţia cu două state să devină o realitate, să nu rămână un vis.”
Preşedintele Peres, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a descris pelerinajul Papei Benedict ca un exemplu de „valori spirituale” ce au adus „o semnificativă contribuţie la noile relaţii dintre Vatican şi Ierusalim”. A numit apoi vizita „o profundă demonstraţie a vechiului dialog” dintre evrei şi creştini. Preşedintele a lăudat discursurile papale din aceste zile, amintind în special declaraţiile Sfântului Părinte despre faptul că „Holocaustul nu trebuie uitat sau negat” şi că „anti-semitismul şi discriminarea, în orice formă şi în orice loc, trebuie combătute cu intensitate”. A vorbit despre „profunda provocare” din faţa liderilor politici şi spirituali ai zilei de astăzi: „cum să se separe religia de teroare” şi „cum să se prevină ca teroriştii să deturneze conştiinţa religioasă prin îmbrăcarea actelor de terorism într-o falsă deghizare de misiune religioasă”. „Cred că poziţia Dvs spirituală poate să influenţeze în oameni un spirit de evlavie, că îi poate ajuta pe oameni să recunoască faptul că Dumnezeu nu se află în inimile teroriştilor”, i-a mai spus preşedintele Papei.
Şi-a exprimat apoi încrederea că vizita reprezintă o „misiune istorică” ce vine din „marea abilitate (a Papei) de a-i inspira pe ceilalţi”. „Suntem profund recunoscători pentru vizita Dvs”, a adăugat Peres, „ştiind şi preţuind eforturile Dvs de construire de punţi de respect reciproc între popoare şi naţiuni.” Şi a încheiat spunând: „Aţi venit în pace şi mergeţi în pace, iar noi vă spunem: Shalom.”
