Viitor Cardinal: Anders Arborelius, Episcopul carmelitan care se bazează pe tineri
26.05.2017, Roma (Catholica) - S-a născut în urmă cu 67 de ani la Sorengo, o mică localitate în Canton Ticino în Elveția, dar familia sa era suedeză și în Suedia, mai precis la Lund, a crescut: Anders Arborelius, prim Episcop de Stockholm care provine din țara sa din timpurile Reformei și Cardinal după Consistoriul următor din iunie. O numire care la Stockholm pare să constituie o autentică „surpriză” conform declarațiilor la cald dată de Kristina Keller, responsabila diecezană cu comunicarea, și adaugă: „un fapt incredibil de plăcut care ne onorează”. Iar după Douglas Brommesson, politolog la universitatea din Lund, este „o veste complet neașteptată”.
Dar chiar cel interesat a fost luat pe neașteptate: de fapt, Arborelius, pe situl Diecezei, mărturisește că a avut un „ușor șoc” la anunțul Pontifului de la sfârșitul antifonului Regina Coeli de duminică, deși după aceea a declarat presei locale: „Desigur, reprezintă o mare bucurie pentru această parte a lumii; suntem în atenția Papei, deși nu ascund că simt o anumită trepidație! Trebuie să fim bucuroși și că Suedia – și se poate spune toată Scandinavia – intră mai mult în harta catolicismului mondial, așa cum porțile Bisericii Catolice se deschid mai mult față de ținutul nostru. După comemorarea celor 500 de ani ai Reformei și după vizita Papei Francisc în toamna trecută, suntem bucuroși că și Pontiful recunoaște eforturile noastre și munca noastră pentru unitatea creștinilor.”
Vizita Sfântului Părinte la Lund din luna octombrie 2016 este văzută în țara scandinavă ca precedent care avea să demareze decizia, aproape o recunoaștere a eforturilor (și au fost multe și diversificate) făcute de Episcop pe versantul ecumenic, și totuși cei care îl cunosc pot mărturisi cât de mult figura sa întrupează realmente idealul de păstor pe care îl are în minte Pontiful argentinian. Începând de la istoria personală de creștin și călugări (un alt călugăr deprins cu viața comunitară). Din familie luterană, s-a convertit la catolicism la 20 de ani, în 1969, și după doi ani a intrat în Ordinul Părinților Carmelitani Desculți la conventul din Norraby în sudul Suediei. Trimis în Belgia pentru a continua studiile teologice, la Bruges a depus voturile perpetue și a obținut și licența în filozofie. După doctoratul la Teresianum la Roma, a fost hirotonit preot la Malmö la 8 septembrie 1979.
În decembrie 1998 la 49 de ani, este consacrat Episcop în Catedrala catolică „Sfântul Erik” din Stockholm de predecesorul său, Mons. Hubertus Brandenburg, prim prelat catolic din Suedia cu origini suedeze din timpul Reformei. În marile ocazii, în locul hainei cu roșu a preferat haina albă carmelitană: un gest semnificativ (într-o țară unde membrii familiei regale sunt întâlniți în mijloacele publice) apreciat de mulți în birourile din Curie la nr. 68, din Götgatan, ca în oraș și în Dieceză care, din capitală, se întinde la întreaga țară.
Și cu haina sa simplă de călugăr este reprezentat într-o fotografie de grup de la ultimele activități ale Conferinței Episcopale Nordice (care cuprinde, caz unic în Europa, cinci Biserici locale: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia), reunită sub președinția Mons. Czesław Kozon, Episcop de Copenhaga, în 12 aprilie, pentru a reflecta asupra implicațiilor pastorale ale exortației apostolice „Glädjen atta älska”, adică „Amoris laetitia”. O temă, cea a familiei, asupra căreia s-a dedicat mereu când era călugăr și de când este Episcop: din 2002 până în 2009 a fost membru al echipei de președinție a Consiliului Pontifical pentru Familie și din 2014 a fost numit consultant al Consiliului Pontifical pentru Laici.
Este o pastorație de proximitate și de minoritate aceea pe care Cardinalul ales – în fruntea Conferinței Episcopale din 2005 până în 2015 – o duce înainte într-o țară în care secularizarea a fost deschizătoare de drum în Europa, dar în care, de la intrarea în vigoare în 2000 a legii care elimina din Constituție Biserica Luterană ca religie de stat, deschizând de fapt calea oricărei confesiuni și credințe (însă suveranul trebuie să rămână membru al Bisericii Luterane care gestionează și toate cimitirele), catolicii sunt în creștere continuă. Cu toate că unele prejudecăți sunt încă bine înrădăcinate – precum amestecul dintre Biserica Romei și orice formă de putere -, influența catolicismului crește și în sfera socială și prin convertirea în ultimii ani a unui anumit număr de cunoscute figuri de intelectuali și artiști.
Cei care au mărit din an în an numărul credincioșilor sunt imigrații care vin din orice parte a Europei (numeroși din țările din est) și din Orientul Mijlociu. Asupra temei primirii imigraților – nescutit de opoziția grupurilor xenofobe – s-a concentrat în acest ultim an atenția lui Arborelius: „Trebuie să fim uniți între noi, cei din Biserica locală din Suedia, pentru a mărturisi lumii că se poate trăi împreună în credință, speranță și caritate”, este o expresie care apare des și care arată conștiința responsabilității care apasă asupra comunității ecleziale catolice pentru a construi o societate realmente multietnică și pluralistă.
„Misiunea Bisericii și a vieții fiecărui creștin se articulează pe patru dimensiuni indisolubile: koinonia, martyria, leitourghia și diakonia„, citim pe situl diecezan, care furnizează și elementele esențiale din Catehism, în timp ce un catolic afirmă că „adevăratul fundament nu sunt legile și documentele, ci prezența vie a lui Cristos în propria viață și apartenența la o comunitate care frânge Pâinea pentru a-l iubi după aceea pe aproapele”. „Catolicii orientali sunt o mare bogăție pentru țara noastră”, declara Arhiepiscopul în 2011 la un cotidian unde, glumind, adăuga: „Aș spune că în Dieceza noastră nu avem atâtea probleme între progresiști și tradiționaliști, ci avem probleme de spațiu: bisericile noastre devin prea mici pentru a celebra cu atâția credincioși cu care nu suntem obișnuiți…”.
Și într-o altă ocazie nu a ascuns satisfacția sa văzând cum ajung să obțină doctoratul la Karoliska (un vechi Institut de cercetare din capitală) nu numai tineri imigrați din Orientul Mijlociu, ci și unele tinere: „Adesea se întâmplă ca tinerele, dacă sunt condiții de paritate, să fie mai bune”. Se bazează mult pe tineri și pe capacitatea lor de a se integra: „comunitățile noastre, grație lor, trebuie să devină «laboratoare de integrare»”. În anii de lipsă de cler local, un ajutor puternic este dat de iezuiții din parohia „Sfânta Eugenia”, cea mai veche biserică din Stockholm întemeiată în 1783 (referință de netăgăduit pentru Papa Francisc cu privire la evenimentele suedeze de astăzi): o adevărată forjă de activități care merg de la slujirea dată refugiaților la pastorația universitară.
Fost membru al celor două Sinoade ale Episcopilor despre familie, Mons. Arborelius povestește cu plăcere experiența sa pe care o consideră pozitivă cu privire la metoda de lucru și la conținuturile discuțiilor. Cu o excepție: „Când într-o zi Papa Francisc nu a putut să fie prezent, m-am simțit cam ca un copil fără călăuzirea unui tată…”. (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
