Papa Francisc: Păstorii Poporului lui Dumnezeu nu sunt stăpâni, ci slujitori din iubire
02.06.2017, Vatican (Catholica) - Isus își încredințează oile Apostolului Petru, slab și păcătos, și îl îndeamnă pe apostol să pască Poporul lui Dumnezeu cu smerenie și iubire, chiar și în mijlocul greșelilor și al păcatelor sale, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața zilei de vineri, 2 iunie 2017, în capela reședinței sale din Casa Santa Marta. Comentând Evanghelia zilei, din ritul roman sau latin (Ioan 21,15-19), în care Isus, după învierea din morți, intră în dialog cu Petru pe malul lacului, acolo de unde odinioară l-a chemat ca să-l urmeze, Pontiful a remarcat că este un dialog liniștit, senin, ca între prieteni, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Isus îi încredințează lui Petru oile Sale, întrebându-l de trei ori dacă îl iubește. „Isus îl alege pe cel mai păcătos dintre apostoli. Ceilalți au fugit, dar acesta l-a tăgăduit spunând: ‘Nu-l cunosc’. Iar Isus îl întreabă: ‘Mă iubești tu mai mult decât aceștia?’ Isus îl alege pe cel mai păcătos” ca să „pască Poporul lui Dumnezeu. Acest fapt dă de gândit”, a observat mai departe Sfântul Părinte. Dar Isus îi cere Apostolului să pască oile Sale cu iubire: „Să nu pască cu capul pe sus, ca marele stăpânitor. Nu. Să pască cu smerenie, cu iubire, cum a făcut Isus. Aceasta este misiunea pe care Isus i-o dă lui Petru.”
„Da, cu păcate, cu greșeli. E atât de adevărat că, imediat după acest dialog, Petru cade din nou, face o greșeală și se lasă ispitit de curiozitate și îi spune Domnului: ‘Celălalt discipol unde va merge, ce va face?’ Dar să o facă cu iubire, în mijlocul greșelilor sale, al păcatelor sale, cu iubire. ‘Pentru că aceste oițe nu sunt oițele tale – îi spune Domnul – sunt oițele Mele’. Iubește. Dacă tu ești prietenul meu, trebuie să fii prietenul acestora”.
În continuarea predicii sale, Papa Francisc a amintit momentul în care Petru l-a renegat pe Isus în fața slujitoarei marelui preot: a fost sigur în a-l renega pe Domnul după cum a fost sigur când l-a mărturisit spunând: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. A amintit privirea lui Isus care s-a încrucișat cu privirea lui Petru, care tocmai îl tăgăduise. Iar apostolul, „curajos în a-l renega, este capabil să plângă amar”.
„Apoi, după o viață întreagă în slujirea Domnului, a sfârșit asemenea Domnului, pe cruce. Dar nu se laudă: ‘Sfârșesc ca Domnul meu!’ Nu. Cere: ‘Te rog, pune-mă pe cruce cu capul în jos, cel puțin să se vadă că nu sunt Domnul, sunt slujitorul”. Acestea le putem lua din acest dialog, un dialog atât de frumos, senin, prietenos, curat. Domnul să ne dea mereu harul de a merge în viață cu capul în jos: cu capul sus pentru demnitatea pe care Dumnezeu ne-o dă, dar cu capul în jos știind că suntem păcătoși și că unicul Domn este Isus, iar noi suntem slujitori”.
