Interviu cu noul director al L`Osservatore Romano
30.10.2007, Roma (Catholica) - Sâmbătă, 27 octombrie 2007, a ieşit primul număr al cotidianului L`Osservatore Romano semnat de noul director, prof. Giovanni Maria Vian, istoric al creştinismului. În prima pagină este publicată scrisoarea de salut a Papei Benedict al XVI-lea către profesorul Vian. În ziua de sâmbătă, noul director, care a colaborat timp de mai mulţi ani cu Radio Vatican, a dat un interviu pentru acesta, publicat pe situl Radio Vatican.
Mesajul central al scrisorii Papei „este titlul pe care l-a dat acestei scrisori: a exprima Biserica universală în colaborarea dintre credincioşi şi cei care nu cred, bazându-ne pe istoria ziarului şi pe tradiţia sa”. Întrebat ce linie editorială doreşte să dea cotidianului L`Osservatore Romano, prof. Vian a răspuns: „Eu am intitulat primul meu editorial de prezentare, care este cel tradiţional al oricărui nou director, `Tradiţie şi viitor`, inspirându-mă din istoria ziarului L`Osservatore, care este o istorie lungă şi cu autoritate şi momente de înaltă ţinută. Vom căuta să dezvoltăm potenţialul ziarului, dându-i mai largă respiraţie internaţională, şi în ceea ce priveşte informaţia culturală şi religioasă”.
Prof. Vian a amintit că, pe vremea când era Cardinal, Papa Paul al VI-lea „se întreba cum să facă din L`Osservatore Romano – despre care vorbind spunea, de altfel, că îi este `drag` – un mare ziar, dezvoltându-i mai mult trăsătura caracteristică, adică aceea de a fi un ziar de idei, un ziar care să urmărească deci nu numai relatarea evenimentelor, ci de exemplu să se întrebe cum ar fi trebuit să se întâmple. Prin urmare, o judecată, o lectură critică a realităţii”. Cea mai mare provocare pentru prof. Vian „este aceea care a fost anunţată de Secretarul de Stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, care reprezintă la cel mai înalt nivel editorul nostru, adică această prezenţă în reţea. Prezenţa în reţea înseamnă şi o prezenţă în diferite limbi. În felul acesta, vom căuta să fim prezenţi în dezbaterea internaţională, în această confruntare de idei la care Papa Benedict al XVI-lea ţine enorm de mult, pentru a-l mărturisi pe Cristos în lumea de astăzi, pentru a mărturisi adevărul Său, dar cu o mare încredere în raţiune, ceea ce înseamnă cu o mare disponibilitate pentru confruntarea şi cu cine nu împărtăşeşte credinţa în Cristos”.
