Papa i-a scris noului director al L`osservatore Romano
30.10.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a scris la sfârşitul săptămânii trecute lui Giovanni Maria Vian cu ocazia numirii lui ca director al L`Osservatore Romano, un rol care poartă „o mare responsabilitate datorită naturii particulare a publicaţiei vaticane”. Papa a lăudat „profunda cultură în domeniul istoriei creştinismului” a noului director, precum şi „cunoştinţele (lui) despre istoria papalităţii moderne”. Începând din 1861, observă Sfântul Părinte, L`Osservatore Romano a făcut cunoscute învăţăturile Pontifilor Romani şi contribuţiile colaboratorilor lor apropiaţi la problemele cruciale ale omenirii”.
Sfântul Părinte face apoi o scurtă istorie a „ziarului Papilor”, amintind „decizia de imparţialitate care a caracterizat informaţia oferită de Vatican zilnic în timpul primului război mondial” şi faptul că în al doilea război mondial L`Osservatore Romano s-a bucurat de un prestigiu tot mai mare şi o difuzare tot mai largă „mulţumită şi ocaziei pentru ziar de a se alimenta din surse de informare pe care, în acel moment, doar independenţa Vaticanului le putea garanta”. De-a lungul secolului XX, publicarea ediţiilor în diferite limbi a asigurat ziarului „o circulaţie cu adevărat internaţională” şi i-a dat „o dimensiune mondială care […] este extrem de importantă exprimând realitatea Bisericii Universale şi comuniunea tuturor Bisericilor locale.”
„Căutând şi creând oportunităţi de întâlnire”, adaugă Papa, „L`Osservatore Romano va putea să slujească Sfântul Scaun mai eficient, demonstrând fecunditatea întâlnirii dintre credinţă şi raţiune, mulţumită căreia devine posibilă colaborarea dintre credincioşi şi necredincioşi”. Sarcina esenţială a publicaţiei, conchide Sfântul Părinte, „rămâne evident aceea a favorizării, în culturile vremii noastre, a încrederii şi în acelaşi timp a deschiderii profunde faţă de transcendent, de care, în cele din urmă, depinde respectul pentru demnitatea şi libertatea autentică a fiecărei fiinţe umane”.
