Papa Francisc: Adevărata mângâiere vine de la Dumnezeu
12.06.2017, Vatican (Catholica) - Consolarea este un dar al lui Dumnezeu și o slujire în favoarea altora. Nimeni nu poate să se auto-consoleze, pentru că sfârșește prin a se lua pe sine ca model și punct de referință. În predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 12 iunie 2017, inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din Scrisoarea a doua a Sfântului Apostol Paul către Corinteni, capitolul 1, Papa Francisc a pus accentul pe deschiderea inimii, condiție esențială pentru dobândirea consolării, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
„Experiența consolării, care este o experiență spirituală, are întotdeauna nevoie de alteritate pentru a fi deplină: nimeni nu se poate consola pe sine, nimeni. Cine încearcă să facă acest lucru, sfârșește prin a se privi în oglindă, prin a încerca să se cosmetizeze, să se îngrijească de aparențe. Se consolează cu aceste aspecte închise care nu îi îngăduie să crească, iar aerul pe care îl respiră este aerul închis al autoreferențialității. Aceasta este consolarea dată de înfrumusețarea superficială, care nu permite creșterea. Însă, nu este o mângâiere autentică deoarece nu îngăduie creșterea.”
Pentru a fi autentică, consolarea trebuie să se raporteze la un altul, fiind pentru noi un dar de la Dumnezeu și, pe de altă parte, trebuie ca și noi să-l transmitem mai departe. Atrăgând atenția asupra pericolului autoreferențialității, despre care Evanghelia vorbește prin numeroase exemple, Pontiful a evidențiat riscul de a ne lăsa înșelați de gloria deșartă și de tentația de a privi la sine ca la modelul de urmat. Adevărata consolare „este dar și slujire. Și astfel, dacă îngădui pătrunderea consolării Domnului ca dar se datorează necesității de a fi consolat. Am nevoie să fiu consolat. Însă pentru a fi consolat, trebuie să recunosc că am nevoie să fiu consolat. Doar astfel Domnul vine, ne consolează și ne dă misiunea de a-i consola pe alții. Și nu este ușor să avem inima deschisă pentru a primi darul și a împlini slujirea”.
Reliefând importanța majoră a deschiderii inimii pentru a putea primi darul consolării, Sfântul Părinte a îndemnat la aprofundarea textului propus de Evanghelia din liturgia zilei, numită și Evanghelia Fericirilor (după Sfântul Matei, capitolul 5), care ne spune cine sunt cei fericiți, cei binecuvântați: „A fi săraci… inima se deschide printr-o atitudine de sărăcie, de sărăcie a spiritului. Cei care știu să plângă, să fie blânzi, cei cu inima blândă; cei cu foame de justiție; cei milostivi, care simt milă față de ceilalți; cei cu inima curată; făuritorii de pace și cei persecutați din motive de justiție, din dragoste față de justiție. Doar astfel inima se deschide, iar Domnul vine cu darul consolării și cu misiunea de a-i consola pe alții.”
