Papa Francisc: Isus trebuie să fie în centrul vieții discipolului
29.06.2017, Vatican (Catholica) - Joi, în solemnitatea Sfinților Petru și Paul, Papa Francisc a spus că nu putem doar să ne cunoaștem credința, ci trebuie să o trăim, cu Isus în centrul inimilor și vieților noastre. Amintind întrebarea lui Isus: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” (Mt 16,13), Papa a spus: „Această întrebare vitală Isus ne-o adresează astăzi nouă, nouă tuturor, îndeosebi nouă păstorilor. Este întrebarea decisivă, în fața căreia nu sunt valabile răspunsuri de circumstanță, pentru că este în joc viața: și întrebarea vieții cere un răspuns de viață. Pentru că la puțin folosește a cunoaște articolele de credință dacă nu este mărturisi Isus Domn al propriei vieți.”
Astăzi, a continuat Papa, Isus „ne privește în ochi și întreabă: Cine sunt eu pentru tine? Ca și cum ar spune: Mai sunt Eu Domnul vieții tale, direcția inimii tale, motivația speranței tale, încrederea ta de neclintit? Cu Sfântul Petru, și noi reînnoim astăzi alegerea noastră de viață ca discipoli și apostoli; trecem din nou de la prima la a doua întrebare a lui Isus, pentru a fi ‘ai Săi’ nu numai în cuvinte, ci cu faptele și în viață.” A invitat apoi la o reflecție: suntem „creștini de salon” sau „apostoli pe drum”? ‘Cine îl mărturisește pe Isus știe că nu este ținut numai să dea păreri, ci să își dea viața; știe că nu poate să creadă în mod lânced, ci este chemat să ‘ardă’ din iubire; știe că în viață nu poate ‘pluti’ în bunăstare, ci trebuie să riște să iasă în larg, relansând în fiecare zi dăruirea de sine. Cine îl mărturisește pe Isus face ca Petru și Paul: îl urmează până la sfârșit; nu până la un anumit punct, ci până la capăt și îl urmează pe calea Sa, nu pe căile noastre. Calea Sa este calea vieții noi, a bucuriei și a învierii, calea care trece prin cruce și persecuții.”
Liturghia a fost celebrată în Piața San Pietro, în cadrul ei având loc și binecuvântarea a 32 de paliumuri pentru noii Arhiepiscopi Mitropoliți prezenți, numiți în anul anterior. Paliumul este o fâșie de lână albă, pe care sunt cusute șase cruci de mătase de culoare neagră, fiind purtat pe umeri de Papa, dar și de Arhiepiscopi, care îl primesc de la Papa ca semn al comuniunii lor cu urmașul Sf. Petru. Tradițional era așezat de Papă pe umerii Arhiepiscopilor Mitropoliți la celebrarea Sfinților Petru și Paul. Din 2015 însă, prelații primesc paliumurile iar „impunerea” lor, adică prima folosire a veșmântului, se face la sediile lor episcopale. Astfel, la acest tip de eveniment pot participa mai mulți credincioși.
În predica sa, Sfântul Părinte a reflectat asupra a trei cuvinte „esențiale pentru viața apostolului: mărturisire, persecuție, rugăciune”. Legat de persecuție a spus că „fără cruce nu există Cristos, dar fără cruce nu există nici creștinul. […] A suporta răul nu înseamnă numai a avea răbdare și a trage înainte cu resemnare; a suporta înseamnă a-l imita pe Isus: înseamnă a purta povara sa, a-l purta pe umeri pentru El și pentru alții. Înseamnă a accepta crucea, mergând înainte cu încredere pentru că nu suntem singuri: Domnul răstignit și înviat este cu noi. […] A suporta înseamnă a ști să învingem cu Isus în maniera lui Isus, nu în maniera lumii.”
Rugăciunea a apreciat-o ca fiind „apa indispensabilă care hrănește speranța și face să crească încrederea”. Ea „ne face să ne simțim iubiți și ne permite să iubim; ne face să mergem înainte în momentele întunecate, pentru că aprinde lumina lui Dumnezeu. În Biserică, rugăciunea este cea care ne susține pe toți și ne face să depășim încercările.” Și a continuat: „A ne ruga înseamnă a-i încredința drumul, pentru ca să se îngrijească de el. Rugăciunea este forța care ne unește și ne sprijină, remediul împotriva izolării și autosuficienței care conduc la moartea spirituală. Pentru că Duhul de viață nu suflă dacă nu ne rugăm și fără rugăciune nu se deschid închisorile interioare care ne cer prizonieri.”
„Domnul intervine atunci când ne rugăm, El care este fidel față de iubirea pe care i-am mărturisit-o și ne stă aproape în încercări”, a spus Papa la final. „El a însoțit drumul apostolilor și vă va însoți și pe voi, iubiți frați Cardinali, reuniți aici în caritatea apostolilor care au mărturisit credința cu sângele. Va fi aproape și de voi, iubiți frați Arhiepiscopi care, primind paliumul, veți fi întăriți să trăiți pentru turmă, imitându-l pe Bunul Păstor, care vă susține purtându-vă pe umeri. Același Domn, care dorește cu ardoare să vadă reunită în întregime turma Sa, să binecuvânteze și să păzească Patriarhia ecumenică, pe iubitul frate Bartolomeu și delegația pe care a trimis-o aici în semn de comuniune apostolică.”
